VĂRŞAND. Poliţiştii Postului de Poliţie Şimand şi Zărand, împreună cu cei de la Investigarea Fraudelor, au descoperit, joi, un transport ilegal cu 658 de sticle de parfum în valoare de 8.000 de lei. Sutele de sticle de parfum erau transportate de către un cetăţean polonez cu un o maşină. Polonezul a fost depistat în trafic, la intrarea în ţară.
„La intrarea în ţară, în zona punctului de trecere a frontierei Vărşand, a fost depistat în trafic, J. Leszek, cetăţean polonez, care a transportat cu un autoturism Renault, cantitatea de 658 sticle de parfum diferite marci, achiziţionate în scopul comercializării, fără a deţine documente legale de provenienţă”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad. Potrivit acestora, polonezul a fost sancţionat cu 1.000 de lei, iar întreaga cantitate de parfumuri, în valoare de aproximativ 8.000 de lei, a fost reţinută în vederea confiscării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!