De două ori pe zi, angajaţii supermarketului Selgros, situat la ieşirea din Arad spre Vladimirescu, erau luaţi de microbusul de la serviciu şi transportaţi la locul de muncă. Oprirea era vis a vis de Colegiul Naţional „Moise Nicoară” din Arad, în faţa terenului de sport. Printr-o hotărăre a Consiliului Local Arad (nr.165 ) menită să reglementeze situaţia trasportului în comun, cu referire exactă la cursele speciale, au fost aprobate câteva locaţii pe raza municipiului ca „staţii provizorii pentru transportul persoanelor prin cursele speciale regulate, care se desfăşoară în municipiul Arad, şi pentru transportul judeţean efectuat prin curse speciale regulate” se precizează în respectiva hotărâre. Locaţiile aprobate de Primăria Arad sunt 20 la număr din care doar una este pentru zona centrală, la Podgoria, alte patru în Aradul Nou, una în subcetate, trei în zona Vlaicu, două în Bujac, două pe str.Poetului, trei la Grădişte şi patru în Micălaca.
Varianta cea mai scurtă peste pod
Pentru angajaţii Selgros, care locuiesc în zona Boul Roşu, Teatru, cea mai apropiată staţie e cea de la Caraiman (Aradul Nou). Asta însă presupune traversarea podului aflat în reparaţii, de multe ori pe timp de noapte. „Este inadmisibil să fim obligaţi să traversăm noaptea acest pod, nu suntem în siguranţă, sunt lucrări în efectuare acolo, e destul de riscant. Şi pe deasupra pierdem şi mai mult timp până ajungem la staţia respectivă” spune una dintre angajate. Corina Drăghici, purtător de cuvânt la Primăria Arad precizează că „locaţiile şi traseele respective au fost stabilite de CLM pentru a se obţine o fluidizare mai bună a traficului din oraş. Schimbarea traseului pentru a se evita podul Traian ar putea fi stabilită cu angajatorul dar cu respectarea hotărârii CLM”, precizează Drăghici.
„Era nevoie de o reglementare privind cursele speciale ” Corina Drăghici
M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!