SOCODOR. Peste o jumătate de tonă de carne, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, fără acte de provenienţă, care urma să fie comercializată pe raza judeţului Arad, a fost confiscată miecuri dimineaţa, în urma unei acţiuni desfăşurată de poliţiştii Postului de Poliţie Socodor împreună cu cei din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand, pe linia combaterii evaziunii fiscale.
„În urma acţiunii, pe raza localităţii Socodor a fost depistat Aurel P. de 45 de ani, din Vârfurile, care a transportat cu un microbuz VW cantitatea de aproximativ 520 kg carne de diferite sortimente, fără a deţine documente de provenienţă, carnea fiind achiziţionată din Ungaria şi destinată comercializării pe raza judeţului Arad”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad. Bărbatul a fost sancţionat cu 1.000 de lei, iar carnea a fost confiscată de poliţişti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!