Trecerea dintre ani, motiv de bucurie, sărbătoare şi bună voie. Nu însă pentru toţi. Trei tineri au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe Arad din cauza petardelor, alte 336 de persoane ajungând pe mâna medicilor din cauza unor afecţiuni cardiace, respiratorii sau digestive. În ceea ce priveşte copiii – pentru că un număr de 126 de minori au ajuns la UPU Arad – patru copii de 14, 15, 16 şi 17 ani au avut nevoie de intervenţia personalului medical după ce s-au intoxicat cu alcool. În total, 465 de persoane au trecut „pragul” de la Urgenţe din 30 decembrie 2016 până la 1 ianuarie 2017 inclusiv, iar din 26 decembrie 2016 până în dimineaţa de 2 ianuarie 2017, cadrele medicale de la UPU au avut 1.174 de pacienţi. Aşa că la Unitatea de Primire Urgenţe Arad nu s-a pelcat în concediu şi nu s-au dat zile libere. S-a lucrat la capacitate maximă. „Activitatea la Unitatea de Primire Urgenţe s-a desfăşurat la intensitate maximă. Tot personalul a fost la datorie, concediile fiind amânate până după perioada sărbătorilor”, a precizat medicul şef al UPU – SMURD Arad, Monica Puticiu.
Traumatisme din cauza petardelor
Dintre pacienţii ajunşi la UPU în 30, 31 decembrie 2016 şi 1 ianuarie 2017, cei mai mulţi au suferit afecţiuni cardiace – 59 la număr –, 49 au avut afecţiuni respiratorii, 29 au fost diagnoticaţi cu afecţiuni digestive, trei dintre cei 339 de pacienţi adulţi au fost victime ale unor accidente rutiere, şapte au suferit intoxicaţii cu alcool, iar 25 s-au prezentat la Urgenţe cu fracturi. 69 dintre copiii care au ajuns la UPU au fost diagnosticaţi cu afecţiuni respiratorii, 28 cu afecţuni digestive, doi cu fracturi, iar patru cu intoxicaţii cu alcool. Trei dintre cei 339 de pacienţi adulţi au suferit traumatisme la nivelul mâinilor din cauza exploziei petardelor. Este vorba despre doi tineri de 31 şi 26 de ani cărora le-au explodat petardele în mâna dreaptă, aceştia suferind traumatisme la mâna dreaptă cu fractură de falange şi despre o tânără de 21 de ani care a suferit un traumatism la nivelul mâinii stângi din cauza exploziei petardei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!