„Sărbătoarea vecinilor”, ediția a V-a, va fi celebrată vineri, 29 mai, prin mici petreceri ce pot fi organizate ca și în fiecare an în curțile blocurilor sau în fața caselor. Sărbătoarea dedicată valorilor bunei convieţuiri, a respectului, bunăvoinţei, a solidarității şi spiritului de întrajutorare este organizată de Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură, cu sprijinul Uniunii Locale a Asociaţiilor de Proprietari
Peste 10 milioane de oameni
„Sărbătoarea Vecinilor, care se va desfășura în mai multe țări din Europa, este un eveniment iniţiat în 1999 la Paris. La această sărbătoare au participat anii trecuţi peste 10 milioane de oameni din 1.200 de localităţi aflate în peste 30 de ţări. Ziua Europeană a Vecinului sau ziua implicării active în comunitate este o iniţiativă care îşi propune să celebreze conceptul de vecinătate şi se înscrie în seria acţiunilor europene organizate în zeci de state europene şi din lume”, au declarat organizatorii.
Informaţii suplimentare despre eveniment și sprijin în organizarea Sărbătorii Vecinilor se pot obține la numărul de telefon 0257-281.850, int.305.
Citiți principiile noastre de moderare aici!