Gălăgie mare luni seara pe Calea Romanilor! O petrecere organizată în curtea unei vile a dat de furcă locuitorilor din zonă, exasperați de volumul muzicii care se auzea din boxe.
Zece apeluri au fost înregistrate – în intervalul orar 20:15 – 22:30 – la numărul unic de urgență 112.
Oamenii legii au ajuns – prima dată – la fața locului în jurul orei 20:30 și au aplicat proprietarului imobilului în care se ținea petrecerea o sancțiune contravențională la legea 61/1991 pentru tulburarea liniștii și ordinii publice și organizarea de petreceri în aer liber în zone de locuit. Amenda nu i-a descurajat pe petrecăreți și nici atenționarea polițiștilor de a pune capăt chefului, astfel că după aproape două ore oamenii legii s-au întors – în timp ce apelurile la 112 curgeau în continuare. De data aceasta polițiștii au revenit însoțiți de mascați.
Astfel a mai fost aplicată încă o amendă, de data aceasta petrecerea încheindu-se – spre liniștea locuitorilor care a doua zi se duceau la serviciu.
Petrecere pe Calea Romanilor! Zece apeluri primite la 112 din cauza muzicii care bubuia în boxe
Petrecere pe Calea Romanilor! Zece apeluri primite la 112 din cauza muzicii care bubuia în boxe
A fost nevoie de două amenzi și tot atâtea deplasări ale polițiștilor arădeni pentru ca o petrecere organizată la o vilă de pe Calea Romanilor să ia sfârșit. Locuitorii din zonă, exasperați de muzica care urla în boxe, au sunat de zece ori la numărul de urgență 112.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Mapamond
Opozanți de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanței Uniunii Europene la Sofia, relatează AFP.
1
România
Producția „Dreams (Sex Love)”/„Drommer”, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului „Kontinental 25” în regia cineastului român Radu Jude.
ARADON Sport local
Victoria arădeană a trimis campioana pe locul 5 la finalul sezonului regulat.
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
1
ARADON Sport local
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!