În săptămâna 22-26 octombrie 2018, copiii din clasa pregătitoare A Step By Step, îndrumați de doamnele lor învățătoare Chindriș Anuța și Suciu Alina, au desfășurat o serie de activități îndrăgite, care au mers la sufletul micuţilor şcolari. Activitățile desfășurate la centrele de activitate specifice alternativei Step by Step au avut ca scop învățarea prin descoperire, experimentare și implicarea activă a copilului, iar finalitatea a fost dată de o minunată petrecere, intitulată sugestiv: „Petrecerea dovlecilor zâmbitori”.
„La școală e minunat!”. O spun din suflet cei 34 de copii din clasa pregătitoare A Step by Step, iar fericirea se citește pe chipurile lor în pozele făcute în timpul activităților. Conducerea școlii și cadrele didactice de la clasă doresc să le mulțumească părinților pentru susținere și implicare și să le ureze tuturor „Vacanță plăcută”!
Citiți principiile noastre de moderare aici!