Primarul Dan Pocrişer a anunţat, săptămâna aceasta, demararea lucrărilor de construire a unei pieţe centrale în Pâncota. Aceasta va fi amenajată chiar în buricul târgului, pe un teren în suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi care era folosit şi până acum pentru comercializarea de produse locale, însă în condiţii rudimentare.
„Un nou proiect ce vine în sprijinul harnicilor pâncotani și măderătani care cultivă diverse legume și fructe și, totodată, o modernizare a centrului orașului nostru! Locația avea oarecum această destinație: aici se vindeau deja pepeni și alte fructe și legume, așadar decizia de a amenaja această piață a fost simplu de adoptat” – a precizat edilul din Pâncota. Dan Pocrişer a mai menţionat că arborii care au fost tăiați vor fi înlocuiți în această toamnă cu alții ornamentali, pentru înfrumusețarea zonei.
Lucrările de amenajare a pieţei costă aproximativ 90.000 de euro şi vor dura maximum trei luni. Investiţia este finanţată integral de Primărie. Pe lângă spaţiul destinat comercializării produselor, se va face şi o cişmea de apă şi se vor construi toalete (ce vor fi deschise pe parcursul zilei). Piaţa centrală e destinată exclusiv producătorilor locali şi va fi deschisă pe parcursul întregii săptămâni, nu doar într-o singură zi. Piaţa mare, cea „de dincolo de vale”, va rămâne deschisă în continuare, având program la fel ca până acum, doar sâmbăta.
Trimite articolul
XAr trebui ca edilii ineuani sa ia exemplu…..piata din Ineu e o mare mizerie, unde comerciantii vand pe sosea si nu in interiorul pietei! Diferenta de gandire, nu datorata partidului ci mentalitatii slabanoage!
Atentie foarte mare sa fie construită într-un mod cât mai discret de folosit ,toate aceste dependințe sa folosească in primul rând celor care vor si au nevoie pentru comunitatea din zona neaparat si din localitate si celor care traversează localitatea spre celalalte sate.