La sfârşitul unui an 2009 destul de dificil pentru piaţa imobiliară arădeană, ritmul tranzacţiilor cu apartamente noi creşte. Dacă evoluţia de până acum ne ducea gândul la o iarnă aproape lipsită de vânzări, cei ce au apartamente noi finalizate în portofoliu afirmă că dimpotrivă, volumul tranzacţiilor abia acum începe să crească. Bermo Group, liderul segmentului rezidenţial premium, a înregistrat în ultimele zile ale toamnei vânzări semnificative.
„În săptămâna care a trecut s-au contractat 6 apartamente, din care 5 la Bermo Orizont. După părerea mea acest lucru se datorează atât preţului mic cât şi promoţiei noastre în care oferim toată mobila cadou până pe 23 noiembrie de Ziua Bermo. Avem clienţi care au vizitat proiectele noastre în urmă cu mai bine de un an de zile, au urmărit evoluţia pieţei, au analizat ofertele concurente şi acum au venit şi au cumpărat. Două dintre aceste apartamente, la Bermo Orizont, s-au contractat prin programul „Prima Casă”, care să ştiţi că funcţionează foarte bine atunci când oamenii care se ocupă de întocmirea dosarului din partea dezvoltatorului şi a băncii sunt profesionişti.” declară Flavius Eşnican, director marketing – vânzări Bermo Group SA.
Bermo Orizont, Bermo Ambient şi Bermo Residence sunt cele 3 proiecte finalizate şi locuite în care puteţi achiziţiona un apartament nou premium cu mobila cadou până pe 23 noiembrie. Apartamentele spaţioase şi confortabile au preţuri mici datorită situaţiei dificile de pe piaţa imobiliară. Clădirile Bermo sunt moderne şi oferă toate facilităţile viitorilor prorietari, propunând un stil de locuire axat pe valorile tradiţionale ale companiei: siguranţă, intimitate, confort. Conceptele arhitecturale creative şi calitatea finisajelor adaugă acestor valori tradiţionale un plus greu de găsit în altă parte, iar preţurile nu dau semne de creştere în viitorul apropiat.
„Nu este imposibil dar e puţin probabil ca preţurile să crească până în primăvara anului viitor, cu toate că noile prognoze europene vorbesc de creştere economică pentru România. Pe lângă asta, mai avem puţine apartamente Bermo disponibile şi asta mă face să cred că ritmul vânzărilor se va menţine destul de alert. Am avut acum situaţii în care seara clientul a cumpărat un apartament similar pentru că cel pe care-l avea ca primă opţiune s-a vândut dimineaţa.”, a mai precizat Flavius Eşnican.
Pentru informaţii suplimentare sunteţi invitaţi să contactaţi Bermo Group SA la telefoanele: 0257.228565, 0731.144.144, 0728.458.458, 0728.107.387 sau să vizitaţi www.bermo.ro.
A consemnat D.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!