„Dacă nu am vândut până la orele 11:00-12:00, piața e gata. În zilele astea am dus acasă ce a mai rămas și le dau la găini, la porci. Să nu le arunc”, spune un comerciant din județ.
Au încercat și să coboare prețurile, dar tot fără efect, nu sunt cumpărători. Canicula îi ține și pe aceștia departe de piață.
Majoritatea preferă să își facă cumpărăturile de la supermarket, e mai răcoare. „Nu mai merită să vii până la Arad. Nu îți scoți nici drumul pe căldurile astea. Dar stai și te gândești că ce să faci cu atâta marfă. Nu poți să o vinzi de acasă, că acolo nu vrea nimeni să o cumpere. Deși am fructe bune, le dau ieftin, dar …”, spune cu năduf o piețară venită tocmai de la Miniș. Încearcă fiecare să le mai stropească cu apă, să le ferească de căldură, dar e cam greu la 38 de grade, temperatură care, cu siguranță, creşte vertiginos sub copertine.
Și pe lângă aceste necazuri, mai au și grija altor culturi de grădină sau de câmp care sunt compromise din cauza arșiței care uscă tot în calea ei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!