BRAŞOV. Biserica Evanghelică Fortificată-Cetatea Hărman din judeţul Braşov a găzduit, zilele trecute, Gala Premiilor Naţionale pentru anul 2021, a Uniunii Artiştilor Plastici din România. La secţiunea pictură bisericească, pentru ansamblul lucrărilor picturale de excepţie realizate la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, a fost nominalizat lect.univ.dr. Cătălin Băluţ, căruia i-a fost decernat Premiul naţional al anului 2021.
Din partea Arhiepiscopiei Aradului, la ceremonie a participat Preacucernicul Părinte Simion Mladin, administratorul Catedralei „Sfânta Treime” de la Podgoria.
„Socotim o deosebită cinstire adusă Arhiepiscopiei Aradului, prin aprecierea cuvenită a lucrărilor de pictură murală realizată de domnul lector univ.dr. Băluţ Cătălin, care pecetluieşte valoarea mărturiei artei bisericeşti a vremii noastre. Pictura dovedeşte profunzimea şi temeinicia unei sinteze artistice, care defineşte autorul ca personalitate de cultură, la curent cu toate inovaţiile artistice ale timpului, realizând un impresionant ansamblu de pictură bisericească de un rafinament artistic şi etnic remarcabil, contopind influenţele bizantine şi occidentale cu tradiţia locală” – a transmis ÎPS Timotei, arhiepiscopul Aradului.
După festivitate a urmat vernisajul expoziţiei celor premiaţi, la loc de cinste şi cu un deosebit interes din partea vizitatorilor, aflându-se prezentarea picturală a Catedralei arădene.
Cealaltă valoare
A fost nevoie de aproape opt ani (1 noiembrie 2010 – 30 mai 2018) pentru ca pereții interiori ai Catedralei „Sfânta Treime” din Arad să fie împodobiți în veșmânt pictural. Suprafața pictată în interiorul Catedralei (fără altar și pridvor) este de 5.462,84 metri pătrați. Pe aproximativ 30-35% din suprafața totală a pereților pictați, s-au folosit foițe de aur de 24 de karate.
Valoarea totală a lucrărilor de pictură se ridică la 10.178.087,28 lei (echivalentul a 2,8 milioane USD). Cea mai mare parte a finanțării (52,67%) a fost asigurată de persoane fizice, în timp ce 41,76% din bani au venit dinspre autoritățile statului (Secretariatul de Stat pentru Culte, Primăria Arad, Consiliul Județean Arad), 5,37% de la sponsori şi 0,20% din dobânzi bancare.
Slujba sfinţirii picturii Catedralei Arhiepiscopale de la Arad a avut loc la 9 decembrie 2018.
Citește și:
Trimite articolul
X„Și noi tot nu suntem mântuiți” – Ieremia, 8 cu 10
-
Corect! Dar referinta exacta este cartea profetului Ieremia cap. 8 cu versetul 20 si nu 10: “Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi-izbaviti!”
Pictura nu mântuie, nici pupatul nici oase……. Isus, El a venit să mântuie! Pictura nici nu-mi place, indivizii ăia au niște moace, de parcă i-a pictat un copil de 5 ani.
Cred ca “Profetul” a ales bine sa spună Ieremia 8 cu 10, ” Căci, de la cel mai mic până la cel mai mare, toți sunt lacomi de câștig mârșav, de la proroc până la preot, toți înșală!” asa ca să nu uităm că Domnul a spus ca și prorocii și mulți alții înșală, dorind câștig mârșav… Câștig de imagine, câștig de conștiința, câștig fără sens…