ARAD. Erau cândva embleme ale Aradului. Fie că vorbeau despre viața economică ori cea culturală, reprezentau simboluri cu care ne mândream. Astăzi cele mai multe dintre ele au dipărut sau sunt pe cale de a fi pierdute. Vom exemplifica acum doar cu două dintre acestea: „Butucul de fier” de la Casa cu Lacăt (str. Tribunul Dobra) și „Teatrul Vechi” (de pe str. Gh. Lazăr).
Pâna în 1994 „trunchiul” breslelor putea fi văzut de oricine la Casa cu Lacăt. În acel an, Butucul de fier a dispărut peste noapte, dar poliția a reușit să-l recupereze și să-l predea muzeografilor. Așa a ajuns în laboratorul de conservare-restaurare al Complexului Muzeal Arad, de refacerea lui ocupându-se restauratorii Radu Tunaru și Gheorghe Petrișor. Acum butucul poate fi văzut, dar nu la locul lui inițial, ci în secția de istorie a Muzeului.
Teatrul Vechi este o ruină. Cine-și mai poate imagina că această clădire degradată, acoperită cu o plasă de protecție, a fost, cândva, primul edificiu de teatru permanent din România? Că aici au poposit trupele lui Mihai Pascaly și Matei Millo și chiar poetul național Mihai Eminescu (în calitate de sufleur)? Că aici a funcționat primul cinematograf din Arad, sub denumirea de „Urania”, unul din cele mai vechi cinematografe din ţară?
S-a vorbit, în ultimii ani, că la Casa cu Lacăt va fi montat o copie a butucului. Ca să nu mai vorbim de câte promisiuni ni s-au făcut cu proiecte de restaurare la Teatrul Vechi „pentru a salva această clădire și a o reda circuitului cultural al Aradului”. Dar au rămas doar vorbe.
Erau cândva embleme ale Aradului. Fie că vorbeau despre viața economică ori cea culturală, reprezentau simboluri cu care ne mândream. Astăzi cele mai multe dintre ele au dispărut sau sunt pe cale de a fi pierdute. Vom exemplifica acum doar cu două dintre acestea: „Butucul de fier” de la Casa cu Lacăt (str. Tribunul Dobra) și „Teatrul Vechi” (de pe str. Gh. Lazăr).
Semnul trecerii calfelor
Butucul de fier al breslelor din Arad este o bucată dintr-un trunchi de copac, învelită în tablă prinsă cu cuie. În secolului al XIX-lea, tradiția cerea ca toate calfele venite din alte centre meșteșugărești, pentru a deprinde tainele unei anumite bresle, să bată în acest trunchi ținte de diferite forme geometrice, semn al trecerii lor pe aici. Tradiția s-a păstrat până la apariția Legii din 1872, prin care au fost desființate breslele.
Câteva repere istorice
Istoria butucului breslelor din Arad începe în anul 1815, după unii istorici, iar, după alții, în 1829. Istoricul și muzeograful Augustin Mureșan susține varianta anului 1815, argumentația sa pornind de la faptul că breslele meșteșugărești s-au dezvoltat în Arad destul de timpuriu (prima a fost cea a cojocarilor – în anul 1702, fiind urmată, în 1718, de breasla fierarilor iar, în 1762, de cea a lăcătușilor).
Povestea butucului breslelor arădene a pornit de la un negustor macedo-român, Andrei Trandafir, care a văzut, la Viena, un butuc realizat în 1533.
El îi comandă mesteșugarului Moricz Heim un astfel de trunchi, pe care dorea să îl monteze în colțul casei sale. Butucul comandat este gata în 1815 și este amplasat într-o alveolare din colțul clădirii (ce se află și acum pe str. Tribunul Dobra), fiind protejat de o bandă metalică arcuită, închisă cu un lacăt.
De aici i și-a tras și numele pe care-l știm și astăzi: „Casa cu lacat”.
De la teatru, la film
Clădirea de pe str. Gheorghe Lazăr a fost ridicată, probabil la 1817, în stil neoclasic, de negustorul Iacob Hirschl, fiind primul edificiu de teatru permanent de pe teritoriul ţării noastre. Demn de remarcat este faptul că, în anii 1868, 1870 şi 1871, au poposit la Arad, în turnee triumfale, formaţiile teatrale româneşti conduse de Mihai Pascaly (la care activa ca sufleur şi marele nostru poet Mihai Eminescu) şi Matei Millo. În anul 1873 vechiul teatru al lui Hirschl se închide. Aceasta pentru că, în 1874, se deschide actualul teatru. În 1907, la 30 noiembrie, în clădirea Teatrului Vechi, se inaugurează primul cinematograf din Arad, sub denumirea de „Urania”, unul din cele mai vechi cinematografe din ţară. La 16 aprilie 1913, aici are loc prima reprezentaţie a unui film românesc şi anume „Războiul Independenţei”. Cinematograful îşi continuă activitatea până în anii ’80, când este închis, datorită stării precare a clădirii.
Poveste postdecembristă
Teatrul Vechi mai prinde viață abia după 1998, când se atribuie ca sediu Casei de Cultură a Municipiului Arad, și aici începe să susțină spectacole trupa de teatru „Art Studio”, condusă de actorul Ioan Peter (prima trupă de teatru independentă din Arad) iar, în anii următori, se fac proiecții de filme, concerte de jazz, folk, rock, muzică simfonică și de cameră, lansări de carte, expoziții de artă contemporană, și au loc spectacole în Festivalul de Teatru de Cameră și Undergroun. Dar, odată cu desființarea Casei de Cultură, „cortina” cade definitiv peste Teatrul Vechi.
Multe, multe promisiuni
„Printr-un proiect, HistUrban, care s-a concentrat pe revitalizarea orașelor istorice, s-au analizat aproximativ 50 de clădiri – ne spunea, în urmă cu câțiva ani, viceprimarul Aradului, Levente Bognar. S-a constatat că Teatrul Vechi este clădirea cea mai degradată și am prevăzut un proiect de restaurare și a existat chiar o Hotărâre în C.L.M. să-l achiziționăm… ”
În februarie 2013, am stat de vorbă cu unul dintre proprietari, Adrian Vineşiu, care ne declara că a început „dialogul cu Primăria” și „am depus şi o oferă de preţ, care va fi susţinută de expertize, făcute şi de noi şi de ei, pentru a îndeplini cadrul legal”. „Să spun că aş fi optimist, ar fi prea mult – concluziona Vineşiu. Eu sper într-o înţelegere amiabilă având interesul comun. Eu văd Teatrul Vechi ca o bijuterie a Aradului. Cred că trebuie să ne respectăm istoria, să afle şi cei de azi şi cei care vor veni după noi, ce au făcut înaintaşii noştri”.
De atunci au trecut exact doi ani și nu am mai auzit nimic. Iar Teatrul Vechi piere sub ochii noștri. Și cine mai știe ce a fost odată? Dar ai putea și să gândești la toate acestea când vezi că, în vârful clădirii, ajunsă într-o jalnică stare de degradare, au răsărit și cresc arbuștii sălbatici, ca semn al nepăsării noastre?
Ce-ar fi dacă?
Ce-ar fi dacă primarul Aradului, Gheorghe Falcă, ar solicita celor două instituții culturale, nou înființate în cadrul Primăriei, să inventarieze patrimoniul istoric și cultural de care dispune municipiul nostru pentru a afla starea în care se află, pentru a se consulta cu specialiștii în vederea redării acestor bogății arădenilor și celor care vin să ne vadă. Nu pun semnul întrebării că pare, oricum, retorică. Aș fi curios, totuși, cum se vrea ca Aradul să fie Capitală Europeană a Culturii în anul 2021?
Citiți principiile noastre de moderare aici!