ARAD. De ce se construiește atât de greu în municipiul nostru? De ce șantierele stau deschise cu anii, iar termenele sunt depășite peste limita bunului simț? Vă spunem noi! Pentru că nu se lucrează, ori dacă se lucrează se face asta cu o mână de muncitori. Am vizitat inopinat două șantiere, unde am și filmat pentru a vă arăta cum se lucrează, sau mai bine spus cum nu se lucrează.
Este vorba de Pasajul din Micălaca și Stadionul UTA. La pasajul de lângă centura din Micălaca am zărit șapte muncitori între care și paznicul. Atât.
Istoricul incompetenței
Lucrările la acest pasaj au debutat în 2011. În data de 28 noiembrie 2014, lucrările erau la 21%, însă contractul cuAsocierea SC Confort S.A. Timişoara și SC Vel Service SA Bucureşti a fost reziliat pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Apoi, timpul a încremenit, iar fierbetonul a ruginit pe pilonii montați. Politicienii s-au certat între ei în timp ce arădenii au înghițit în sec, a neputință. În 12 aprilie 2018, atenție, 4 ani mai târziu, a fost semnat în sfârşit contractul pentru execuţia lucrărilor rămase la pasajul Micălaca cu firma Implenia Baugesellschaft m.b.H (o companie din Austria ce are sucursală la Voluntari). Valoarea contractului se ridică la 25.665.184,89 de lei (TVA inclus), cu o durată de execuție de 12 luni și o perioadă de garanție a lucrărilor de 24 de luni. Acum, la jumătatea lui 2019, șantierul este gol deși vremea este numai bună pentru a lucra, iar zona ar trebui să mișune de muncitori.
Inopinat, pe șantierul de la UTA
Și acum să ne mutăm pe șantierul unde „Tehnodomus” construiește noul stadion UTA. Vorba vine, căci termenele au fost încălcate de mult prea multe ori. Aici am găsit o mână de oameni. Șeful de șantier ne-a spus că se lucrează în mai multe părți deodată. Poate se lucra înăuntru, căci noi am zărit afară mai puțin de zece oameni împrăștiați pe șantier. Unul smulgea buruieni, alții doi stăteau poziționați într-o parte a tribunei, un altul a traversat stadionul pe margine și încă cinci adunați în jurul unei fundații. Cam atât. Întrebăm și noi: Cum să termini o lucrare așa de mare când în vizitele noastre aproape săptămânale pe şanitere am zărit câte o mână de muncitori răsfirați pe șantier?
Un alt istoric ruşinos
Vechiul stadion a fost demolat în anul 2014. Tot atunci vă spuneam că noua arenă va avea 12.584 de locuri, o parcare de 300 locuri pentru autoturisme și 20 pentru autocare, un muzeu al fotbalului arădean, dar și alte anexe.Termenul de execuţie era de 36 luni, iar bugetul se ridica la 32 733 275,15 lei (TVA inclus). Au trecut anii, mii de locuri din tribună au fost tăiate din pix și desigur s-au depășit termene peste termene. În 20 mai 2019, a expirat autorizaţia de construire emisă de municipalitate pentru Tehnodomus, care a fost prelungită în urmă cu un an. Lucrările la stadion trebuiau încheiate în 21 mai 2018, însă de atunci constructorul a beneficiat de multă clemenţă şi amânări din partea administraţiei locale. Și telenovela incompetenței continuă. Suntem în luna iulie 2019, iar stadionul este departe de a fi predat arădenilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!