Încep să vină ajutoarele europene pentru categoriile de arădeni defavorizaţi, iar Consiliul Judeţean Arad (CJA), instituţia care distribuie ajutoarele în localităţile din judeţ, a anunţat că, în zilele următoare, nevoiaşii vor primi alimente de bază. Doar că CJA nu şi-a găsit persoana potrivită pentru a prezenta situaţia.
Vicepreşedintele instituţiei, Romulus Guţu, a fost cel care a anunţat sosirea ajutoarelor, doar că nu a ştiut mai nimic despre întreg programul european.
După ce a înşirat mai multe legi şi hotărâri de Guvern pe baza căruia sunt acordate ajutoarele, a început să bată câmpii în cel mai evident mod cu putinţă.
„Aproape toate produsele, printre care şi făina, sunt produse în România”, a anunţat Guţu. Greşeală flagrantă, deoarece licitaţia organizată de Uniunea Europeană pentru făină a fost câştigată de o firmă din Bulgaria. „CJA asigură transportul, depozitarea şi împărţirea alimentelor din fonduri proprii”, a mai scăpat o altă gafă Guţu, completând că „persoanele care doresc să primească ajutoarele alimentare trebuie să ia legătura cu primarul de localitate, iar, în baza unei hotărâri de primar (n.r. acest act normativ nu există!!!), oamenii vor primi alimentele”.
Lămuririle
Noroc cu purtătorul de cuvânt al CJA, Ramona Creţu, care a informat concret asupra acestor ajutoare: „În cadrul programului finanţat de Uniunea Europeană, persoanele care beneficiază de ajutorul minim garantat, şomerii, pensionarii cu pensii până în 400 de lei şi persoanele cu handicap grav şi accentuat sunt incluşi pe listele celor care primesc ajutoarele, urmând ca primăriile să primească listele cu beneficiarii de la AJOFM, de la Casa de Pensii şi de la Direcţia de Asistenţă Socială. Toate cheltuielile legate de achiziţia şi distribuţia alimentelor sunt acoperite în întregime de către Uniunea Europeană”.
Ajutoarele
Fiecare persoană eligibilă pentru acordarea ajutoarelor va primi 14 kg de făină, 6 kg de mălai, 0,8 kg de paste, 0,5 kg de biscuiţi, 7 kg de orez, 6 litri de ulei, 1 kg de fasole, 1,5 kg de mazăre, 0,8 kg de bulion, 1,6 kg de roşii în bulion şi 3 kg de zahăr. În total, peste 2.220 de tone de alimente vor fi împărţite în judeţul nostru către cei aproximativ 48.000 de beneficiari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!