Pierre Jovanovic va fi prezent la târgul Gaudeamus din perioada 23 – 27 noiembrie 2011, pentru a susţine lansarea celor trei titluri ale sale, care vor apărea şi în limba română, la editura Philobia.
Reporter la jurnalul francez Matin de Paris, apoi corespondent la Washington şi Los Angeles pentru Quotidien de Paris, Pierre Jovanovic şi-a început cariera de scriitor cu un prim titlu vândut în mai bine de un milion de exemplare: „ Ancheta asupra existenţei îngerilor păzitori”. Un titlu care l-a consacrat, dar care i-a oferit o aură de polemică şi controversă.
Ultima sa carte, Blythe Masters, este portretul celei mai puternice femei de pe planetă, banchera de la JP Morgan, care a dus la ruina băncilor, inventând instrumentele de cesiune a riscului de insolvenţă. Ea a fost supranumită de către The Guardian «Cea care a inventat armele fianciare de distrugere în masă». Într-un stil incisiv şi plin de savoare, Pierre Jovanovic dezvăluie adevăratele cauze ale dezastrului economic fără precedent prin care trecem şi ne pune în gardă faţă de ce ne aşteaptă în viitorul apropiat. O anchetă magistrală, bazată pe informaţii şoc perfect demonstrate, prin care Pierre Jovanovic dovedeşte un imens talent de jurnalist.
La antipod, Ancheta asupra existenţei îngerilor păzitori abordează un subiect delicat şi acolo unde mulţi şi-au pierdut credibilitatea. Jovanovic reuşeşte un adevărat tur de forţă, folosind instrumentele investigaţiei jurnalistice, obiective, prin excelenţă, într-un domeniu subiectiv…prin excelenţă. Punctul de plecare al acestei anchete, pentru care autorul a făcut aproape înconjurul lumii, a fost o mare nedumerire a sa: cum se face că a scăpat «ca prin urechile acului» de la o moarte sigură, ce oare l-a «împins» să se aplece la stânga cu o fracţiune de secundă înainte ca un glonţ să se îndrepte asupra lui?! Norocul? Coincidenţa? Ori Providenţa?
În Maica Domnului anunţă Apocalipsa, «cartea care mi-a ars degetele scriind-o», după propriile declaraţii ale autorului, Pierre Jovanovic studiază dosarul secretelor de la Fatima.
Concluzia lui Jovanovic este că Vaticanul ar fi minţit declarând, cu ocazia unei conferinţe de presă organizată special, că cel de-al 3-lea secret lăsat de Maica Domnului la Fatima ar fi prezis atentatul asupra Papei Ioan-Paul al II-lea. O declaraţie falsă făcută cu scopul de a evita panica în rândul credincioşilor. Prin această anchetă de fond asupra dereglărilor climatice şi apariţiilor majore ale Maicii Domnului, unde mărturiile a mii de martori oculari, înregistrările audio şi video, textele jurnaliştilor trimişi la faţa locului şi fotografiile reporterilor pulverizează orice urme de îndoială asupra autenticităţii fenomenului apariţiilor Fecioarei Maria, textul celui de-al treilea secret de la Fatima reapare, în plin secol XXI, mai actual ca niciodată. La finalul lecturii acestei cărţi, atei şi credincioşi vor fi zdruncinaţi de forţa ţunamică a acestei anchete. Şi-şi vor spune cu toţii: prefer să nu cred.
*
Pe lângă aceste titluri, Pierre Jovanovic a scris multe alte cărţi, printre care şi 777 – Căderea Vaticanului şi a Wall-Street după Sfântul Ioan şi Biografia Arhanghelului Gabriel, ambele în curs de apariţie la Philobia.
***
Editura Philobia, societate cu capital francez, vine cu un nou model editorial: cărţi publicate în majoritate de jurnalisti. Titlurile noastre, ale căror autori sunt celebri în Franţa, dar şi în lumea anglo-saxonă, abordează domenii variate, printr-un stil informativ, cât mai obiectiv, dar plin de savoare. Astfel, au prins contur colecţiile editurii Philobia: ANCHETE, PORTRETE, ECOLOGIE INTERIOARĂ, ÎMPREUNĂ, MAXI-PRACTIC, UMOR, ANIMALE ŞI ANIMĂLUŢE, ITINERARII INSOLITE, LUX ŞI FRUMUSEŢE, ROMANE.
Citiți principiile noastre de moderare aici!