ARAD. Viaţa ca şi angajat la stat a lui Viorel Enache nu este deloc liniştită. La numai două luni distanţă de la data la care a fost numit ca şi director al Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad (DGASPC), Enache trebuie să îşi părăsească postul. Şi asta pentru că Prefectura a emis un ordin de atac al hotărârii aprobate de către Consiliul Judeţean Arad (CJA), hotărâre prin care fostul primar de Sântana a ajuns şeful Asistenţei Sociale. Încă de atunci numirea a fost contestată vehement de către întreaga Opoziţie: „Nu mi se pare normală numirea lui Enache în această funcţie. Nu are vechimea şi nici calificarea necesară pentru a ocupa acest post. În plus, sunt doi directori adjuncţi care pot prelua oricând funcţia de director interimar”, a spus la vremea respectivă consilierul Gheorghe Sabău.
Însă majoritatea CJA a admis proiectul de hotărâre, cele 12 voturi împotrivă ale Opoziţiei neputând să-l lase pe Enache fără funcţia de director. A venit, însă, momentul ca Prefectura să verifice legalitatea hotărârii cu pricina, iar proaspătul director al DGASPC a devenit fost director.
Reprezentanţii Instituţiei Prefectului spun că numirea lui Viorel Enache în fruntea DGASPC nu a respectat în totalitate legea. „Hotărârea Consiliului Judeţean Arad a fost analizată de compartimentul de specialitate din cadrul Instituţiei Prefectului, iar acest compartiment a descoperit anumite elemente de nelegalitate. Drept urmare, a fost emis un ordin de atac împotriva hotărârii cu pricina”, a declarat Lucian Cozma, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad.
Însă, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, nu este de acord cu mişcarea Prefecturii. „Avem o dispoziţie emisă de către Autoritatea Naţională a Funcţionarilor Publici, dispoziţie care dă undă verde numirii lui Viorel Enache în funcţia de director al DGASPC. În prezent, ordinul emis de Prefectură a dus la încetarea mandatului lui Enache, acesta nu mai este director. Însă vom ataca ordinul prefectului în instanţă, la secţia de contencios-administrativ. Şi, la fel cum s-a întâmplat în cazul primarului de Hălmagiu, care a fost suspendat din funcţie de Prefectură, dar Tribunalul Arad i-a dat dreptate, se va întâmpla, cel mai probabil şi în cazul lui Enache”, a precizat Ioţcu.
Se luptă în proces
Reprezentanţii Prefecturii Arad spun că un proces care să aducă lumină în (ne)legalitatea numirii lui Viorel Enache în funcţia de director al Asistenţei Sociale judeţene nu îi sperie. „Dacă CJA doreşte să atace ordinul în contencios-administrativ, suntem pregătiţi de proces. Instanţa va decide cine a avut dreptate şi cine nu”, a mai spus Lucian Cozma.
S-a tot apărat
Viorel Enache a susţinut tot timpul că este suficient de calificat pentru a ocupa postul de director al DGASPC. Încă din luna martie, când a fost atacat de Opoziţia din CJA, fostul primar de Sântana, a declarat că „din 1984 şi până în 2014 sunt 30 de ani. Din aceşti 30 de ani, opt ani am fost primar. Restul perioadei am activat în cadrul acestei instituţii şi ca director şi ca director adjunct sau şef de serviciu”. Rămâne acum de văzut decizia instanţei. Tribunalul Arad va fi cel care va stabili cine are dreptate în această „bătălie”.
CITESTE SI:
Citiți principiile noastre de moderare aici!