ARAD. Micii spectatori sunt invitaţi duminică, 6 octombrie, ora 11, la o întâlnire cu Pinocchio. Spectacolul „Pinocchio”, după Carlo Collodi, a avut premiera în cadrul Festivalului Internaţional de Arta Animaţiei EuroMarionete (ediţia 2012), fiind una dintre acele producţii care au făcut cunoscut numele instituţiei arădene peste tot în ţară şi chiar şi în străinătate prin tehnica revoluţionară folosită. Este vorba despre îmbinarea dintre mânuirea marionetelor cu fire şi tehnica filmului 3D, descoperită de regizorul Radu Dinulescu şi de scenograful Armand Richelet Kleinberg şi utilizată pentru prima oară la realizarea spectacolului „Tovarăşul de drum” de Hans Christian Andersen.
Scenariul şi regia spectacolului „Pinocchio” sunt semnate de Radu Dinulescu, scenografia, muzica şi imaginile 3D sunt realizate de Armand Richelet Kleinberg, costumele de Sanda Mitache, decorul şi marionetele de Ioan Pitic. Din distribuţie fac parte Cristian Bordaş, Carmen Mărginean şi Adina Doba.
„«Pinocchio» este poate una dintre cele mai potrivite poveşti pentru a împleti universul real cu cel virtual, cel al păpuşilor de lemn, cu virtualitatea visului ce doreşte a deveni realitate”, declara regizorul Radu Dinulescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!