ARAD. Modul în care sunt realizate pistele pentru bicicliști din municipiu începe să nemulțumească tot mai mulți arădeni. Practic, de când constructorul a trecut la construirea pistelor pe străzi, au început și nemulțumirile. Una dintre aceste nemulțumiri ne este relatată cu mare supărare de arădenii care locuiesc în cartierul Alfa, Faleză-Sud. Constructorul a frezat practic peste 1,5 metri de o parte și de cealaltă a străzii. Operațiunea de tăiere din carosabil se întinde de la intrarea în cartier, de la intersecția Străzii Pădurii cu Condurașilor (bloc 31), până la piciorul autostrăzii, pe strada Sabinelor (bloc 11), unde pista ar urma să coboare de pe faleza râului Mureș. Problema ridicată şi de această dată de arădeni este una pertinentă deoarece drumul se îngustează vizibil în apropierea blocurilor 13, 12 și 11, iar în curbă nu mai este loc decât pentru o mașină.
O bătaie de joc
„Pista de bicicliști pe care ați conceput-o este cea mai mare bătaie de joc care se putea face pe banii publici. Cine a mai văzut să faci pistă de bicicliști pe șosea, adică să tai șoseaua, să blochezi circuitul cartierului, să blochezi parcările pentru care unii locatari de pe strada Păduri plătesc chirie la Primăria Arad. Ca la noi la nimeni… Desigur, dacă pista se făcea dincolo de parapeți, investitia era mai mare”, ne spune cu supărare un locuitor din cartier.
Bicicliști printre mașini
Va fi într-adevăr construită pe şosea pista de biciclete? Maşinile vor circula pe un singur sens pe porţiuni din strada până acum suficientă pentru două sensuri? Nu se vor mai parca mașinile pe aceste două străzi? Chiar poate fi făcută o lucrare atât de proastă pe bani mulţi, europeni? „Fiecare stradă pe care se construiește pistă pentru biciclete este proiectată deja. Zonele care au fost frezate vor fi aduse la nivelul asfaltului actual și marcate corespunzător. De la intrarea în cartier și anume pe strada Pădurii, din dreptul blocului 31, drumul este larg și permite construirea de pistă. După curbă, pe strada Sabinelor, drumul se îngustează puțin, însă aici nu este un trafic prea mare. Bicicliștii au prioritate pe pistă, iar, dacă nu sunt bicicliști, marcajul poate fi călcat. Circulația autoturismelor va fi pe ambele sensuri de mers în această zonă. Pe viitoarea pistă pentru biciclete mașinile nu vor putea parca, deoarece există spații amenajate deja în acest sens în tot cartierul”, a declarat pe subiect Corina Drăghici, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Municipiului Arad. Dar, despre cum s-a ajuns aici, vom reveni.
Peste marcaje, atenție bicicliști!
Un fapt e evident: pista va fi călcată de maşini pentru că circulația acestora în ambele sensuri în apropierea curbei este imposibilă fără a trece peste marcajul acesteia. Aşa că, pe viitor, atenţie, biciclişti!
Veste tristă şi pentru posesorii de maşini, nu doar pentru cei de biciclete: şoferii care până acum își parcau mașinile lângă trotuar, pe Pădurii și Sabinelor, în dreptul blocurilor 11, 12 13, cât și pe Pădurii, până la blocul 31, vor trebui să își caute alte locuri de parcare. Aici nu se va mai putea parca!
Citiți principiile noastre de moderare aici!