Un nou proiect va fi implementat de Primăria Arad în parteneriat cu Primăria Gyula. Este vorba de „Dezvoltarea comună a pistelor de biciclete în Arad și Gyula”, proiect derulat prin programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013, Fondul European de Dezvoltare Durabilă (FEDR).
În cadrul acestui proiect comun, în valoare totală de 165.212 euro, vor fi elaborate proiectele tehnice pentru amenajarea unor piste de biciclete în cele două orașe. Aradul va avea 14 kilometri de piste, pe Faleza Mureșului, iar Gyula, șapte piste în lungime totală de 16 km.
Municipiul Arad, care este liderul de proiect, va dispune de 90.772 de euro. Din totalul cheltuielilor eligibile, 85% este contribuția FEDR, 13% este sprijinul acordat de Guvernul României și 2% reprezintă contribuția de la bugetul local. Perioada de implementare a proiectului „Piste de biciclete” este 1 mai 2012 – 30 aprilie 2013.
„În cei 18 ani de când suntem orașe înfrățite, am avut mai multe acțiuni culturale comune, dar am derulat și proiecte importante, cu finanțare europeană, cum este și acest proiect. Proiectul Piste de biciclete este o continuare a colaborării celor două orașe în vederea îmbunătățirii infrastructurii de transport, cu impact direct asupra mediului și calității vieții cetățenilor, dar și asupra potențialului economic și turistic în zonă”, a spus viceprimarul Aradului, Levente Bognar.
Proiectul tehnic, semnat deja
Municipalitatea arădeană a semnat deja, pe 29 august, contractul de servicii „Amenajare piste de biciclete pe Faleza Mureș – Proiect tehnic și detalii de execuție” cu firma Luca Way. Contractul, în valoare de 81.823 de lei, a fost atribuit în urma unei proceduri de achiziție publică prin cerere de oferte, pentru care au fost depuse 12 oferte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!