ARAD. Pe 10 octombrie, cea mai cunoscută asociație care luptă să salveze monumentele istorice din Arad s-a reactivat cu o propunere care merită urmărită de la început până al final. Pro Urbe, căci despre această asociație este vorba, visează la un nou Arad și lansează pe piața arădeană întrebarea: „Ce ar trebui să facă administrația ca să nu mai fim un sat?”. Ca orice asociație care se respectă, Pro Urbe vine și cu soluții. Cum problemele sunt multe, reactivarea civică a asociației vine pe capitole, pe părți. Iar prima pare face referire la „Reconfigurarea DE LA ZERO a rețelei de piste de biciclete”.

„După publicarea listei erorilor urbanistice comise de administrațiile Aradului în ultimii ani, am fost criticați pentru că nu oferim soluții. Trebuie să precizăm că o asociație de dimensiunea Pro Urbe nu are cum să ofere soluții ample de urbanism pentru că nu are resursele financiare necesare pentru a întocmi studii și documentații de asemenea amploare. Administrația ar avea acești bani, ba chiar a și realizat studii (de exemplu studiul de trafic) doar că nu ține cont de mai nicio recomandare din aceste studii. Ca să le aducem aminte că este datoria lor să scoată Aradul din starea de letargie în care tot ei l-au afundat, începem o serie de articole cu măsuri pe care le considerăm prioritare pentru dezvoltarea orașului”.

Aceasta este justificarea celor de la Pro Urbe pentru cele ce vor urma. Și iată primul lor episod, prima problemă, primele soluții:

„Vrem să pedalăm. Problema pistelor de biciclete o considerăm prioritară față de toate celelalte probleme legate de trafic pentru că o schimbare radicală a infrastructurii pentru bicicliști va avea un impact puternic asupra traficului auto. Prin urmare, este inutil să facem studii pe traficul actual, pe locurile de parcare actuale, pe transportul în comun actual, pentru că toate datele vor fi irelevante dacă facem piste de biciclete bine proiectate și bine executate. Dacă nu le facem, traficul din oraș va deveni sufocant pentru că nu este nicio șansă ca numărul autovehiculelor să scadă. Singura metodă de a reduce traficul este de a oferi o alternativă viabilă pentru transportul urban. Transportul în comun asigurat de CTP nu este momentan o alternativă viabilă. După cheltuirea a 27.875.504,40 lei (conform datelor de pe pagina primăriei), adică vreo 6 milioane de euro, în Arad nu poți ajunge cu bicicleta din niciun cartier la niciun punct de interes fără să îți riști viața”, punctează Asociația Pro Urbe problemele pe care le-a semnalat și Jurnal arădean și www.aradon.ro în repetate rânduri în trecut.

Intervenția celor din asociație continuă astfel: „Prin urmare, ar trebui șterse dungile pictate pe asfalt și realizate piste de biciclete pe bune, piste pe care și copiii pot circula în siguranță. Prioritatea la proiectarea acestor piste ar trebui să fie următoarele:

A) SĂ FIE SEPARATE FIZIC DE TRAFICUL AUTO PRIN ZONE DE PROTECȚIE SAU PRIN DELIMITATOARE CARE ÎMPIEDICĂ PĂTRUNDEREA AUTOVEHICULELOR PE PISTELE DE BICICLETE. De exemplu pe poduri, în loc să fie pictate dungi pe carosabil trebuie mutată bordura și instalat un parapet metalic adevărat, nu niște țevi îndoite prinse în șuruburi ruginite care pe podul din Micălaca au demonstrat că sunt inutile în cazul unei mașini care a derapat. Pista de biciclete trebuie să fie dincolo de parapet, pe trotuar. Principalul motiv al ambuteiajelor în oraș este transportul copiilor la școală. O foarte mare parte din copii ar merge cu plăcere cu bicicleta la școală, dar în acest moment niciun părinte responsabil nu își lasă copilul să pedaleze pe aceste piste.

B) SĂ ASIGURE ACCESUL DIN CARTIERE ȘI DIN COMUNELE SUBURBANE CĂTRE CENTRUL ORAȘULUI ATÂT PENTRU BICICLETE, CÂT ȘI PENTRU TROTINETE ELECTRICE. O pistă de biciclete are sens dacă duce de undeva undeva. Dacă vii din Vlaicu și pista se termină la Pogdoria, ai ajuns din Vlaicu nicăieri. Câți din Vlaicu vor să vină cu bicicleta la lacul din Pădurice sau la catedrală? Pentru câți bicicliști poate fi Podgoria un punct terminus? Nu avem piste fix pe centru și către marile școli din centru. E aiurea să crezi că în acest context cineva din Vlaicu va scoate bicicleta să pedaleze 3km pe pistă, după care să mai meargă 1 km în plin trafic printre mașini riscându-și integritatea. Prin urmare, pistele din cartiere sunt nefolosite pentru că nu duc în centru. Trotinetele electrice sunt o alternativă viabilă pentru deplasarea urbană. Se pot depozita ușor chiar și într-un apartament de bloc, la locul de muncă sau la școală. Pistele de biciclete trebuie să țină cont că acestea au roți mici, prin urmare calitatea asfaltului trebuie să fie foarte bună și coborârile de pe borduri trebuie să fie executare cu grijă. Nu se fac piste de biciclete pavate cu prefabricate din beton (vezi legătura dintre Arad și Vladimirescu) pentru că sunt nepracticabile cu trotinete. Îți scutură creierii.

C) SĂ ASIGURE ACCES SIGUR CĂTRE TOATE ȘCOLILE DIN ORAȘ ȘI SĂ SE ASIGURE RASTELE SUFICIENTE, ACOPERITE ȘI MONITORIZATE ÎN TOATE ȘCOLILE. Cum am amintit mai sus, vârfurile de trafic sunt generate de transportul copiilor la școală. Dacă 30% din copii ar putea merge în siguranță la școală cu bicicleta sau cu trotineta (sau cu skateboard-ul) traficul de dimineață și de la prânz s-ar reduce cu 30%. Enorm! Momentan e plin orașul cu mașini în care stă un părinte pe post de șofer și un singur copil ca pasager. Acel copil ar ajunge mai repede la şcoală cu bicicleta dacă ar putea pedala pe piste sigure, iar trotineta electrică este clar mai rapidă decât orice mașină în traficul de vârf. Toate școlile trebuie dotate cu rastele acoperite. Toate școlile trebuie dotate cu suficiente stații de încărcare pentru bicicletele și trotinetele electrice. În 5-6 ore cât stau la curs, orice acumulator se încarcă la maxim.

D) SĂ ASIGURE ACCES LA TOATE CENTRELE COMERCIALE ȘI LA TOATE INSTITUȚIILE PUBLICE. Asta presupune, dincolo de piste, rastele corecte și sigure, capabile să stocheze în spații acoperite un număr mare de biciclete și trotinete. La Selgros, la Metro, la Dedeman sau Bricostore momentan nu ai cum să ajungi cu bicicleta. Nu ar trebui să existe vro instituție publică sau vreun centru comercial unde să nu poți ajunge în siguranță cu bicicleta. De terenurile de sport să nu mai vorbim. Apropo, câte rastele de biciclete ați văzut la noul stadion UTA? Azi, dacă mergi în oraș la vreo instituție, nu ai unde să îți lași bicicleta. Nu sunt rastele, iar cele care sunt sunt inutilizabile. Încercați vă rog să puneți o bicicletă în acele „rastele” spiralate instalate prin oraș din cele 6 milioane de euro cheltuiți de administrație. Furca oricărei biciclete este mai lată decât distanța dintre spire. O vizită la Amsterdam ar lămuri orice dubiu pe tema proiectări rastelelor de biciclete.

E) SĂ SE ASIGURE ACCES CORECT ȘI STAȚII DE ÎNCĂRCARE PUBLICE ÎN PARCURILE DE PE MALUL MUREȘULUI. Principala zonă de recreere din oraș sunt parcurile de pe malul Mureșului. Ghici cum poți ajunge acolo cu un copil mic? Cu mașina desigur, pentru că nu poți urca căruciorul în tramvai decât cu greu, iar apoi de la stație ai cursă cu obstacole până în parc. Copiii mai mari pot merge cu trotineta. Autonomia unei trotinete este de aproximativ 20 km. Sunt modele mai mari, mai mici, dar în medie, cam pe atât poți conta. Un drum dus întors Vlaicu-Parcul Europa este 10 km. Dacă mai mergi aiurea prin parc, ești la limita bateriei. Ar fi foarte util să știi că poți să încarci atât încât ajungi acasă.

F) ORICE PROGRAM DE BICICLETE ÎNCHIRIABILE TREBUIE UITAT. Dezvoltarea unei rețele de stații de închiriat biciclete electrice este fără sens. Există acest plan dar acest proiect este destinat eșecului din naștere. Aceste proiecte au oarecare viabilitate doar în orașe turistice. Nicăieri localnicii nu folosesc aceste biciclete. Aradul nu este oraș turistic, dar și dacă ar fi, zona cu oarecare potențial turistic se poate parcurge pe jos fără probleme. Chiar dacă proiectul s-ar realiza pe bani europeni, ar fi bani risipiți, la fel ca pistele actuale. Nu ar ajuta cu nimic cetățenii orașului, ar fi doar un punct pe lista „realizărilor” administrației, unul din prea multele proiectele inutile. După realizare, costurile de mentenanță ar fi foarte mari, costuri care nu se mai finanțează din fonduri europene, ci din bugetul local. Ar trebui anulat proiectul în derulare. Este inutil să avem așa ceva. Aradul nu e oraș turistic.”

De la zero

După expunerea acestor șase soluții pentru cei care ar opta pe viitor pentru un alt mijloc de transport decât mașina, Asociația Pro Urbe concluzionează: „Un studiu recent (link-ul este indicat și el în text – n.r.)spune că vremea nu influențează foarte mult numărul bicicliștilor acolo unde infrastructura este corespunzătoare. Oamenii vor prefera bicicleta în locul mașinii chiar și când plouă, dacă au piste corespunzătoare. Deci numărul bicicliștilor nu depinde nici de vreme, nici de obiceiurile locale, ci de calitatea infrastructurii. Rețeaua actuală de piste de biciclete este inutilizabilă. Că s-a pictat o dungă albastră de-a lungul malului Mureșului nu ajută cu nimic, din moment ce oricum pe acolo mergeau oamenii pe biciclete și înainte. O dungă pe asfalt pe o stradă nu te ferește de mașina de lângă tine. Dacă dunga nu ar fi, oricum tot pe acolo ai merge cu bicicleta. Prin urmare 6 milioane de euro s-au cheltuit absolut degeaba. Ar trebui uitată prostia asta, șterse dungile pictate aiurea și luat proiectul de la zero, cu cap”.

Iar la final se mai indică doar atât: „Pro Urbe nu este instanță morală. Noi nu căutăm vinovați. Noi vrem doar să ni se redea orașul și să înceapă

Noi vom căuta vinovații

În ceea ce ne privește, noi suntem interesați dacă pistele de biciclete din municipiu au fost recepționate, dacă cei din Primărie care s-au ocupat de coordonarea acestui proiect s-au aventurat vreodată pe ele, cum ar trebui sau mai degrabă pe unde ar trebui să străbatem centrul pe biciclete, dacă a fost cineva sancționat într-un fel sau altul pentru că avem 120 de kilometri de piste de biciclete în marea lor parte neutilizabili, câți bani (și din ce bani) s-au cheltuit pentru refacerea marcajelor pistelor de biciclete nefolosite de bicicliști, câte modificări a suferit proiectul de realizare a lor de la proiectare la execuție și multe altele. Pentru că până la urmă cineva trebuie să se facă vinovat de „anihilarea” a șase milioane de euro și a unui vis frumos legat de un oraș ușor de pedalat.

Testul bicicliștilor

Până atunci, am decis să-i invităm pe cei care practică sportul pe două roți să încerce ei să pedaleze pe pistele de biciclete din Arad și să ne spună cât e de sigur traseul gândit pentru ei, dar și cât ar fi de sigur, de pildă, pentru copiii lor și dacă au putut lega un circuit prin oraș. Părerile lor după test le vom găzdui în paginile noastre!

Noul Arad – Ce ar trebui să facă administrația ca să nu mai fim un sat