Într-o scrisoare adresată arădenilor, deputatul PMP de Arad, Eusebiu Pistru arată modul în care Parlamentul își desfășoară activitatea și cum se votează legile.
„Dragi arădeni, ca deputat ales de către voi, mă simt obligat să ripostez la încercările de minimalizare a rolului Parlamentului României, singurul for legislativ al țării, mandatat de către cetățeni. Faptul că, din cauza crizei de coronavirus, suntem împiedicați să ne reunim în plen, sub cupola Parlamentului, nu înseamnă că Parlamentul nu mai există. Din fericire, tehnologia ne permite să ne facem datoria în continuare, fără să ne reunim fizic, să votăm legi vitale pentru țară, pentru români. Noi, parlamentarii României, ai voștri, am votat amânarea ratelor la bănci pentru firmele și cetățenii care, din cauza crizei, au ajuns în situația de a nu le putea achita, am votat salvarea locurilor de muncă prin suportarea șomajului tehnic de la buget. Nu este nicio diferență între votarea legilor în plen și votul electronic, important este că legile sunt votate. Sunt legi importante, care privesc relansarea economiei, dar și protecția socială a celor care se confruntă cu diminuarea veniturilor din cauza crizei. Mă bucur că premierul Ludovic Orban a revenit asupra nefericitei declarații că Parlamentul nu mai există, că nu merge la Parlament, pentru că «parlamentarii stau acasă și nasc tot felul de inițiative» și că atunci «Când se va relua activitatea parlamentară și printr-o procedură parlamentară sau constituțională voi fi invitat la Parlament, cu siguranță că voi fi prezent». Activitatea parlamentară nu trebuie reluată, pentru că nu a fost întreruptă niciun moment, ci doar, conform ordonanțelor militare pe perioada stării de urgență s-a desfășurat în alte condiții, dar perfect constituțional!”, punctează Eusebiu Pistru.
Mai departe, deputatul arădean subliniază: „Dacă procedurile nu ar fi fost constituționale, proiectul meu și al colegilor mei, care prevede preluarea personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD de pe raza judeţelor Mureş, Arad, Hunedoara, Maramureş şi Sibiu de către Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă nu ar fi fost adoptat, iar serviciile SMURD de la Vinga și Nădlac nu ar mai fi avut nicio șansă de a evita desființarea. Nu mai reiau argumentele pe care le-am
prezentat în cadrul negocierilor cu reprezentanții guvernului, cu secretarul de stat Raed Arafat şi cu toţi colegii mei parlamentari, pe care i-am convins să voteze proiectul. Important este că, pe cale parlamentară, am reușit. Dacă un parlamentar este într-adevăr alături de cei care l-au ales, poate să le apere inresele, indiferent în ce partid este”.
Trimite articolul
XDeci Pistru mai scoate si el capul din nisip…mare nemernic e prostituatul asta politic!
Săracul traseist politic Pistru. Sa ne spuna ce a făcut pentru cei care l-au votat. Asa sa ii ajute Dumnezeu ca doar a jurat.
Cum apare presa un dobitoc afirmind adeziunea la nu știu ce pozitie,apare alt dobitoc ce se simte obligat sa ne înștiințeze ca nu a crăpat încă. ..
Acest ,,Mare,, domn este dovada stiintifica ca se poate supravietui si fara coloana vertebrala……
Adica fav comisioane si contracte ca de obicei? Lucreaza firmele de casa? Sau la ce se refera asta?
Consider că parlamentul mandatat de către cetăţeni are maxim 300 de parlamentari.Tot ce a fost după acel referendum reprezintă o insultă adusă cetăţenilor acestei ţări.
Buna ziua Dragii concetateni Eu deputat Eusebiu Pistru am decis sa renunt la diurna de parlamentar si la 30% din salar pentru ca sant scutit de deplasarile la Bucuresti si stau acasa si am mai mult timp sa imi petrec cu familia OARE CAND VOM CITI ASA O AFIRMATIE A PREA IUBITILOR ALESII??? ai poporului
Parlament? pistru ? ce e aia?
Sa speram ca in urmatorul mandat nu il mai vedem pe acest personaj si nici pe seful lui, tariceanu.