De departe cele mai trăznite cereri de chemare
în judecată aparţin persoanelor private
de libertate din Penitenciarul Arad.
Deţinuţii cheamă pe oricine în
instanţă, pentru orice. Un deţinut a
cerut daune morale de la Federaţia
Română de Fotbal şi Victor
Piţurcă, fostul selecţioner al
naţionalei de fotbal, în valoare de
1.000.000 de lei, pentru că: „aceşti
părâţi au introdus la echipa
naţională nişte jucători care nu
merită să fie acolo şi în
consecinţă au luat „bătaie”
sau au jucat atât de prost încât nu
s-au calificat”.
De altfel, în cererea sa, omul susţine, pe
de altă parte, că „prejudiciul este
moral, căci sufletul meu de român şi de
suporter adevărat a avut suferinţe morale din
cauza învingerilor în toate aceste meciuri
de fotbal. Când naţionala de fotbal ia
bătaie, eu plâng şi am suferinţe
morale că ei nu înving”. Un alt
deţinut a adresat o cerere judecătorului
pentru că la masa de dimineaţă nu i-au
fost date cele două ouă înscrise
în meniu. Lista cererilor ieşite din comun
nu se opreşte aici.
Cerere pentru paracetamol
Alt puşcăriaş a înaintat o cerere
Judecătoriei Arad prin care
reclamă faptul că a primit doar 10 tablete de
Paracetamol şi Faringosept, în loc de 15,
susţinând că astfel i s-a
încălcat dreptul la asistenţă
medicală. Asta în timp ce un alt bărbat
închis solicită instanţei să i se
acorde în închisoare dreptul nelimitat la
convorbiri telefonice, să i se asigure
confidenţialitatea convorbirilor şi să i
se monteze o cabină telefonică care să
fie antifonică pentru a putea vorbi în voie.
De asemenea, deţinutul a cerut daune morale
în valoare de 500.001 lei penitenciarului.
Un alt puşcărias cere Administraţiei
Penitenciarului Arad daune morale de 400.001
lei. Acelaşi deţinut a înaintat
două cereri judecătorilor prin care
solicită două vizite intime cu doi domni. Un
alt condamnat cere în instanţă să
i se recunoască dreptul de a merge la toaletă
ori de câte ori are nevoie şi, în
special, atunci când se află la
activităţi moral religioase sau altele.
Bărbatul a cerut daune morale de 10.000 de euro
pentru această privare de libertate.
Daune de sute de mii de lei
Pentru că la efectuarea percheziţiei, talpa
pantofului i-a fost îndoită, un deţinut
a solicitat penitenciarului daune morale de 500.001 lei
şi daune materiale de 200 lei. Un alt
puşcăriaş a înregistrat o
plângere prin care solicită ca
Penitenciarul Arad să-i dea de
îndată carnetul de sănătate
completat la zi şi ştampilat de
Administraţia Penitenciarului. Pentru că
în cuşeta cu care era transportat la
instanţă a intrat fum, un
puşcăriaş a solicitat la rându-i
daune de 500.001 lei. Chemările în
instanţă formulate de deţinuţii din
Arad sunt cu sutele, iar daunele cerute de miliarde.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!