GYULA. Comunitatea românească din Ungaria a dezvelit o placă memorială a lui Mihai Eminescu în oraşul Gyula, unde se află cei mai mulţi etnici români din ţara vecină.
Reprezentanţii Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU) au declarat că momentul este unul istoric şi a fost plănuit de câţiva ani.
„Am inaugurat o placă memorială a lui Mihai Eminescu, amplasată pe clădirea sediului Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, pe strada care poartă numele marelui poet. Locul nu a fost ales întâmplător, conducătorii anteriori ai oraşului Gyula hotărând ca sediul Autoguvernării pe Ţară să fie prima clădire de pe strada Eminescu, stradă care de fapt deschide şirul de străzi ale cartierului românesc din acest oraş”, a declarat consilierul de comunicare al ATRU, Cristian Chiş.
Evenimentul a fost deschis de Gheorghe Cozma, preşedintele ATRU, care a subliniat „importanţa acestui moment şi a culturii noastre strămoşeşti”.
Înainte de dezvelirea plăcii memoriale, directoarea Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, Maria Gurzău Czeglédi, a prezentat viaţa şi opera poetului, iar elevi şi profesori ai liceului românesc au susţinut un spectacol literar.
Au mai fost prezenţi la eveniment primarul oraşului, Görgényi Ernő, consul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, deputatul Kovács József, dar şi numeroşi membri ai comunităţii româneşti.
Conform ATRU, care se referă la datele recensământului din 2011, în Ungaria există o comunitate formată din aproximativ 36.000 de români, concentrată în localităţi apropiate graniţei cu România. Cei mai mulţi trăiesc în oraşul Gyula, învecinat cu localitatea arădeană Vărşand, unde locuiesc aproximativ 2.000 de români.
FOTO: V.O.
Trimite articolul
Xdantanasa unde esti?