Atanasie Marian Marienescu –figură importantă a culturii transilvănene a secolului alXIX-lea – s-a născut în anul 1830 la Lipova, ultimii 15 ani din viaţă i-a petrecut la Sibiu, într-un imobil situat pe strada Tipografilor, la numărul 22 şi a trecut la cele veşnice în anul 1915.
În anul 2008, la Arad, a avut loc a II-a ediţie a Simpozionului Bienal Naţional cu participare Internaţională, Momente din Istoria Lecturii Publice-simpozion dedicat profesiei de bibliotecar.Cu această ocazie, un grup de bibliotecari coordonaţi de Nicolae Nicoară- Horia studiind Dioariul academicianului Atanasie Marian Marienescu, au editat volumul Atanasie Marian Marienescu-Jurnal intim.
Volumul dezvăluia gândurile, preocupările, dragostea, tenacitatea cu care juristul, istoricul şi folcloristul s-a aplecat asupra istoriei, obiceiurilor şi creaţiilor neamului său.
Jurnalul intim a fost prezentat la simpozion în prezenţa strănepoatei folcloristului, doamna Melania Petrişor, prilej cu care conducerea Bibliotecii Judeţene arădene a lansat ideea dezvelirii unei plăci memoriale la Sibiu.Ideea a fost aceeptată cu entuziasm, iar placa a fost realizată şi donată bibliotecii arădene de Societatea Astra Vagoane Călători Arad.În acelaşi timp, la Sibiu, conducerea Bibliotecii Judeţene Astra a făcut demersurile necesare pentru amplasarea acesteia.
Biblioteca Judeţeană „A.D. Xenopol” are în vedere,în viitorul apropiat, dezvelirea unei astfel de plăci memoriale şi în oraşul său de baştină.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!