Jurnal arădean/ Aradon a informat la sfârşitul lunii noiembrie, la momentul luării deciziei, Direcţia de Asistenţă Socială Arad reaminteşte: se modifică limita superioară a veniturilor până la care se acordă ajutoarele pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni și combustibili petrolieri la 800 lei. „Astfel, începând cu luna decembrie, au dreptul la acest ajutor şi persoanele/ familiile cu venituri cuprinse între 750 respectiv 786 lei/ persoană şi 800 lei/ persoană” – precizează reprezentanţii DAS Arad.
Soluționarea cererilor se face în conformitate cu prevederile OUG 70/2011 cu modificările și completările ulterioare și a actelor normative care reglementează materia, iar ajutorul se acordă în funcție de data înregistrării solicitării, după cum urmează: *începând cu luna depunerii cererii, pentru solicitările depuse până în data de 20 a lunii; *începând cu luna următoare depunerii cererii, pentru solicitările depuse după data de 20 a lunii. JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!