Se discută despre cum ar trebui să arate Aradul în viitor, ce se va putea face şi ce nu se va putea face în domeniul construcţiilor aici şi nu numai. Cel puţin în teorie, căci pe noi practica ne omoară. Cu dorinţele se vede, însă, că stăm bine. Şi noi, şi administraţia. Primăria Arad, de pildă, a decis să deschidă, în această săptămână, seria de dezbateri publice privind propunerile preliminare de actualizare a Planului Urbanistic General. Cei interesaţi de modul cum vede executivul local viitorul urbanistic al Aradului pot consulta documentația pe site-ul www.primariaarad.ro sau la sediul Primăriei, la Serviciul Dezvoltare Urbană și Protejare Monumente.
Potrivit comunicatului remis de instituţie, cetățenii interesați pot consulta, de asemenea, documentele și înainte de începerea dezbaterilor publice organizate de municipalitate în această săptămână, pe tema dată. Cine va veni la astfel de dezbateri? Greu de spus. Arădenii sunt greu de urnit chiar şi când se discută de chestiuni care îi vor arde la buzunare în viitorul apropiat, darmite despre probleme de arhitectură şi viitor urbanistic.
Trei consultări şi dezbateri
Totuşi, Primăria susţine că vrea ca la discuţiile pe tema PUG-ului să participe cât mai mulţi arădeni, aşa că „pentru a facilita participarea unui număr cât mai mare de cetățeni la dezbateri, acestea sunt organizate în trei locații de pe raza municipiului, după următorul program: marți, 27 octombrie, în cartierul Aurel Vlaicu, la Școala Gimnazială Aurel Vlaicu, str. Fulgerului nr.2-4 (între orele 15-17 program consultare propuneri actualizare PUG, iar la ora 17, dezbatere publică); miercuri, 28 octombrie, în cartierul Micălaca la Școala Gimnazială Caius Iacob, str. Nucet nr.3 (între orele 15-17 program consultare propuneri actualizare PUG, iar la ora 17, dezbatere publică); joi, 29 octombrie, în Aradul Nou, la Grupul Școlar Forestier, Calea Timișorii nr.29-31, (între orele 15-17 program consultare propuneri actualizare PUG, iar de la ora 17, dezbatere publică)”.
Cum va arăta viitorul?
Rămâne de văzut care va fi prezenţa arădenilor de rând la aceste dezbateri, dar şi cum arată planul de dezvoltare al Aradului în viziunea Primăriei, pentru a vedea cum ne va arăta viitorul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!