ARAD. Primăria a anunțat acest lucru într-o postare pe pagina de Facebook a instituției. Reprezentanţii administraţiei locale spun că lucrările vor fi făcute atât la interiorul, cât și la exteriorul clădirii și sunt menite „să crească nivelul de confort și să ofere condiții moderne pentru utilizarea Căminului atât la evenimentele culturale, spectacole pentru copiii și tinerii comunității noastre, cât și pentru diferite evenimente personale”.
Din acest an, mai exact de la începerea noului an școlar – septembrie 2023, va fi amenajată și sala mică a Căminului Cultural, alături de bucătăria clădirii. Asta pentru a putea oferi elevilor din școlile comunei o masă caldă. Hrana pentru elevi vine prin programulMasa Caldă în Școli, oferit de Guvern. Elevii din Covăsânț beneficiază și acum de programul Masa Caldă, însă „din lipsa spațiului adecvat pentru servirea mesei la nivel de școală, s-a luat hotărârea ca până la sfârșitul acestui an școlar să se primească pachet alimentar (conform legislației, care prevede că se poate alege între pachet alimentar sau masă caldă), format din sandwich si un fruct”, conform celor de la Primăria Comunei Covăsânț.
Aceștia detaliază și lucrările ce se vor efectua la Căminul Cultural:
„înlocuirea tâmplăriei vechi, montaj gresie și faianță, înlocuirea rețelei electrice, coborârea tavanelor și înlocuirea corpurilor vechi de iluminat cu altele noi, economice, amenajare scenă, montare sursă de încălzire-răcire, montare panouri foto-voltaice, montare pavaj în fața și în curtea interioară și construcția unei terase în curtea interioară, achiziția de mobilier, mese și scaune”.
Trimite articolul
XTotuși ia vedeți investiția trebue facuta și in pomi fructiferii si arbuști si o sera mai degrabă in vreo zece oameni angajati si din care doi sa aibă un pfa.