Practic, mai simplu spus, primăria are două variante: ori încheie un contract cu o firmă, ori îşi înfiinţează propria firmă. În ambele cazuri, este vorba despre cheltuieli de mii de lei lunar, cheltuieli care, spune Toader, nu îşi au rostul.
În garanţie
Interpelat pe marginea acestui subiect, primarul comunei Zăbrani ne-a oferit informaţii care fac din această lege o aberaţie şi mai mare. „Noi avem un proiect de modernizare a sistemului de iluminat public în întreaga comună. Vorbim despre montarea de lămpi cu led. În cadrul acestui contractul, se specifică foarte clar şi faptul că ni se oferă garanţie totală pentru o perioadă de cinci ani de zile. Practic, dacă se arde o lampă pe stâlp, firma care a câştigat licitaţia şi a montat iluminatul se obligă să vină să schimbe lampa arsă. Atunci, întreb eu, de ce am nevoie de un contract cu o firmă? De ce să înfiinţăm o firmă proprie în subordinea Consiliului Local? De ce să cheltuim banii, şi aşa puţini, pe care îi avem? În condiţiile în care întreaga mentenanţă a sistemului de iluminat public este asigurată prin garanţie”, ne-a spus Marian Toader. Întrebat ce va face în această situaţie, primarul a declarat că încă nu ştie sigur. Dar, pentru a scăpa de amenzile uriaşe, s-ar putea să încheie, obligat-forţat, un contract cu o firmă de profil.
Zeci de cazuri
Problema de la Zăbrani nu este singulară. Zeci de comune din judeţul nostru se află exact în aceeaşi situaţie. Am vorbit cu mai mulţi primari care ne-au spus faptul că şi ei, la rândul lor, ori au finalizat recent proiecte de modernizare a sistemului de iluminat public, ori o vor face, pe diferite linii de finanţare, europene sau guvernamentale. La fel ca şi la Zăbrani, fiecare comună va primi o garanţie de câţiva ani pentru noile sisteme de iluminat. În aceste condiţii, un contract cu o firmă ori înfiinţarea unei asemenea firme în propria ogradă nu îşi are rostul. Practic, nici una, nici alta nu vor avea obiect de activitate atâta timp cât becurile de pe stâlpi vor fi în garanţie. Drept urmare, nici aceşti primari nu ştiu ce vor face în legătură cu ameninţările trimise de ANRSC.
Trimite articolul
Xo sa il dea falchios afara din partid ca nu a respectat valorile partilui…ca le-a zis pe nume tampitilor
D-le Alin Gherasim, nu v-ati documentat absolut deloc despre reglementarile serviciilor comunitare de utilitati publice, in speta serviciul de iluminat public, reglementat de catre Legea nr. 230/2006, avand la baza Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, ci v-ati multumit cu explicatiile primarului care nu cunoaste nici el legislatia serviciilor comunitare, asa cum nu o cunoaste nici personalul sau de specialitate din primarie, respectiv secretarul si juristul primariei.
Conform celor doua legi mai sus invocate, serviciul de iluminat public al oricarei unitati administrativ-teritoriale este un serviciu comunitar de utilitate publica, al carui prestare se poate face in 2 moduri; fie in gestiune directa de catre societatea proprie infiintata in subordinea consiliului local, sau serviciul propriu cu personalitate juridica infiintat tot in subordinea consiliului local, fie in gestiune delegata, cand serviciul de iluminat public se deleaga prin contract de concesiune, sau prin contract de prestari servicii, catre agenti economici care demonstreaza capabilitate tehnica si manageriala conform prevederilor din caietul de sarcini, ce urmeaza apoi sa fie licentiat in baza contractlui incheiat, de catre autoritatea competenta pe domeniu, ANRSC Bucuresti.
Licentierea se face in baza unei documentatii de licentiere, intocmita in baza Regulamentului de licentiere aprobat prin HGR nr. 745/2007 si are la baza si Atestaul de la ANRE ca are dreptul sa execute lucrari in Sistemul Energetic National.
Ca urmare, realizarea reabilitarii si modernizarii sistemelor de iluminat public, respectiv inlocuirea lampilor incandescente si cu descarcari in vapori cu lampi cu LED, pe baza unor contracte de executie lucrari, nu are nicio legatura cu reglementarile serviciului de iluminat public, prin care Autoritatea administratiei publice are obligatia de asi intocmi propria documentatie a serviciului, adica stabilirea formei de gestiune prin HCL-ul consiliului local in baza unui studiu de oportunitate, intomirea stategiei de dezvoltare a serviciului de iluminat public, intocmirea si aprobarea in consiliul local a Regulamentului si Caietului de sarcini proprii a serviciului de iluminat public, in baza Regulamentului-cadru si a Caietului de sarcini cadru aprobate prin Ordinele presedintelui ANRSC nr. 86 si 87 din 2007. Problematica serviciilor comunitare de utilitati publice, este mai complexa decat se crede la prima vedere, si ca atare consider ca este necesara o documentare prealabila, spre a nu induce in eroare si pe celelalte autoritati publice locale.
Cele aratate si explicate mai sus, au fost scrise de un fost expert la ANRSC, ce poate fi consultat ori de cate ori este necesar.