Isterie la nivel naţional şi, implicit, la nivel local. Zeci, sute de foşti proprietari de autoturisme, care şi-au vândut deja maşinile, au primit acasă amenzi pentru circulaţia pe drumurile naţionale fără ca taxa de drum (rovinieta) să fie plătită. Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule (DRPCIV) Arad primeşte lunar 2-3 reclamaţii în acest sens.
„La serviciul de înmatriculări Arad vin cam 2-3 foşti proprietari de autoturisme care reclamă faptul că, deşi au vândut maşina, primesc acasă amenzi pentru că nu au plătit rovinieta. Dar, cu siguranţă, numărul celor care nu au reclamat acest lucru este mult mai mare la nivel judeţean”, ne-a informat Ramona Creţu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii.
Pe fir a intrat şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), care îi sfătuieşte pe vânzătorii de autoturisme să încheie procedura vânzării în totalitate pentru a nu avea surprize de genul acesta. „CNADNR SA recomandă ca, în cazul înstrăinării vehiculelor, foştii utilizatori să ceară noilor proprietari operarea modificării (schimbarea deţinătorului şi a adresei acestuia) în baza de date a Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule”, spun reprezentanţii CNADNR, instituţia care emite amenzile pentru neplata rovinietei. Aceştia mai spun că „solicitarea CNADNR are la bază situaţiile întâlnite în care, în cazul circulaţiei fără achitarea taxei de drum, sancţiunile contravenţionale sunt emise pe numele foştilor utilizatori întrucât aceştia încă figurează ca deţinători în baza de date a DRPCIV (noii deţinători nu au solicitat DRPCIV această modificare)”.
Situaţii salvatoare
Ramona Creţu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, ne-a explicat şi modalitatea prin care vechii proprietari pot scăpa de maşina vândută deja şi, implicit, de amenzi, taxe şi impozite.
„Dacă vechii proprietari nu au radiat deja vehiculul vândut, aceştia trebuie să ia legătura cu cumpărătorii şi, la mica înţelegere, să radieze maşina şi să fie trecută pe numele celui care a achiziţionat-o. Dacă cel care a cumpărat autovehiculul refuză să îşi dea acceptul pentru radiere (n.r.: au fost situaţii în care cumpărătorii au refuzat radierea pentru a scăpa de taxele şi impozitele care trebuie plătite), singura soluţie este intentarea unui proces în instanţă”, ne spune Creţu.
Aceeaşi rovinietă
Reprezentanţii CNADNR ne explică şi modul în care noii proprietari pot menţine aceeaşi rovinietă, chiar dacă maşina a fost recent cumpărată. „În cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului, rovinieta îsi menţine valabilitatea numai în condiţiile în care utilizatorul informează în scris CNADNR cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare, în vederea operării modificării în baza de date.
Documentele necesare şi condiţiile de efectuare a modificării, precum şi tarifele aferente, sunt stabilite de Ministerul Transporturilor. În cazul schimbării utilizatorului vehiculului, fără schimbarea numărului de înmatriculare, rovinieta îşi menţine valabilitatea”, spun „drumarii”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!