Aproape 400.000 de lei au fost furați, în 2014, dintr-o autospecială a Poștei Române, lăsată în fața sediului din Arad aflat lângă Gara CFR. De atunci și până acum furtul nu a fost soluționat. Hoții nu au fost identificați nici până în această zi, însă – într-un fel – s-au găsit „vinovații”: șoferul, agentul de transport valori și oficiantul superior responsabil al Punctului de Tranzit. Poșta Română a spus că cei trei se fac vinovați de neglijență în serviciu și le-a făcut plângere penală. Actul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. Procurorul de caz a deci clasarea cauzei pe motiv că „faptele nu sunt prevăzute de legea penală astfel încât acțiunea penală nu mai poate fi exercitată”. Poșta Română a făcut plângere împotriva soluției dată de procuror și a reușit punerea dosarului pe rol. Astfel, cei trei angajați ai Poștei Române au fost trimiși în judecată pentru neglijență în serviciu. La mijlocul lunii februarie 2018, Judecătoria Arad i-a găsit vinovați pe cei trei și i-a condamnat la închisoare cu suspendare, obligându-i la plata celor 385.900 de lei – banii furați din autovehicul – plus dobânzile la zi. Hotărârea instanței nu este definitivă. Povestea, așa cum este ea spusă de unul dintre cei trei foști angajați ai Poștei, aflat acum în pensie anticipată, și cum este relatată de reprezentanții Poștei Române, diferă.
Din punctul de vedere al agentului de transport valori, Ilie Lupșa – aflat în slujba Poștei Române timp de 37 de ani -, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, și plata a 30.000 de euro, pentru neglijență în serviciu, nu oricine știa că în acea zi urma să fie încărcați în autovehicul 385.900 de lei, excluzând posibilitatea unui furt „la nimereală”. Fostul angajat al Poștei din Arad – pensionat anticipat în urma scandalului – acuză faptul că transporturile de valori ale Poștei Române nu sunt asigurate, lucru absurd în zilele noastre. De altfel, bărbatul spune că transporturile de valori trebuie să îndeplinească condiții speciale, lucru de care nu poate fi vorba la companie. Faptul că Poșta Română nu respectă condițiile de securitate este confirmat de sancțiunile aplicate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad. În ultimii doi ani, IPJ Arad a aplicat Poștei Române – este vorba despre două oficii poștale din Arad – șapte sancțiuni pentru că nu s-au respectat condițiile de securitate.
Varianta fostului angajat
Fostul angajat al Poștei a povestit că în ziua furtului încărca mașina ca să plece pe traseu, că a primit prima dată banii și trimiterile poștale – lucruri pe care le-a pus în interiorul autovehiculului. Apoi s-a întors în Oficiul Poștal după restul lucrurilor, iar pe când a revenit afară mașina era scoasă din curte, în stradă. Când s-a îndreptat spre autovehicul cu restul trimiterilor poștale, banii nu mai erau înăuntru. Bărbatul spune că au fost 38 de saci de bani, că nu avea cum să îi arunce la întâmplare în mașină, deoarece trebuia efectuat schimbul cu oficiile din Chișineu Criș, iar banii trebuiau aranjați într-o anumită ordine, lucru pe care urma să îl facă după ce revenea la mașină. În ceea ce-l privește pe șofer, acesta i-ar fi spus colegului său, Ilie Lupșa, că a scos mașina din curte la cererea șefei de tură.
Cei 385.500 de lei, ceruți de Poștă
Pe de altă parte, Poșta Română susține că există probe video, din curtea instituţiei, care demonstrează faptul că cei trei angajaţi nu au acţionat conform fişei postului. Astfel, potrivit fișei postului, salariaţii companiei răspund material, civil, disciplinar, administrativ şi, după caz, penal, în conformitate cu normele legale în vigoare, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor ce le revin. Poșta Română spune că cei trei foşti salariaţi ai companiei aveau obligaţia de a administra, gestiona şi conserva bunurile şi valorile încredinţate în exercitarea atribuţiilor de serviciu și că au încălcat, din culpă, îndatoririle de serviciu, prin îndeplinirea lor defectuoasă, favorizând dispariţia unei sume de bani şi provocând, totodată, o pagubă companiei în valoare de 385.900 de lei. Pentru neglijenţă în serviciu, Poşta Română a cerut instanţei ca cei trei, care erau gestionarii sumei, semnând de primire pe buletinul de expediţie, să plătească, în solidar, întreaga sumă de bani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!