ARAD. Consiliul Judeţean Arad continuă, pe toate fronturile, lupta cu transportatorii de marfă care ignoră legea şi încarcă camioanele mult peste tonajul acceptat. Dacă, pe de o parte, sunt organizate acţiuni în parteneriat cu Poliţia, în cadrul cărora se efectuează măsurători ale tonajului cu diferite cântare mobile, CJA plusează şi anunţă că doreşte să realizeze mai multe platforme fixe de verificare a tonajelor.
Consilierii judeţeni sunt chemaţi să voteze, în viitoarea şedinţă, indicatorii tehnico-economici a viitoarelor patru cântare fixe. În urma întocmirii proiectelor tehnice ale acestor platforme, costurile cu realizarea lor au fost estimate la puţin peste 2,1 milioane de lei.
„În prezent, starea tehnică a drumurilor (n.r. pe care vor fi realizate platformele) prezintă degradări majore de tipul: cedări de capacitate, făgașe, rupturi de margine, denivelări pronunțate, datorate în special creșterii traficului greu de transport marfă. Creșterea pronunțată a traficului greu din ultima perioadă se datorează volumului mare de transport a produselor de balastieră și carieră din județul Arad și de traficul de marfă atras de autostrada A1. Degradările apărute în ultima perioadă se oglindesc prin creșterea exponențială a lucrărilor de întreținere. Degradările principale de tipul cedărilor de capacități portante conduc la concluzia de nerespectare de către transportatori a tonajului maxim admis pe drumurile publice din România, respectiv de 115 KN/osie și 40 t/vehicul greutate totală. Pentru reducerea degradărilor și, implicit, a cheltuielilor de întreținere, se necesită măsuri de verificare a respectării normelor legale de către transportatorii de mărfuri, privind tonajul maxim admis pe drumurile publice. Verificările de tonaj se pot efectua permanent sau prin sondaj în locuri amenajate special (alveole, cântar, dotări, etc.) prin oprirea și cântărirea vehiculelor de transport. Platformele de cântărire trebuie să fie amplasate în afara părții carosabile a drumului județean, în zone de aliniament și palier, să fie semnalizate și să asigure condiții de siguranță pentru operatorii de verificare a tonajului”, se arată în documentele Consiliului Judeţean.
Unde vor fi?
CJA a stabilit deja şi locul în care aceste platforme urmează să fie realizate. Toate sunt gândite să funcţioneze pe drumurile cele mai solicitate, din punct de vedere al transportului greu, pe drumurile în care au fost identificate cele mai multe abateri de la tonaj. Aşadar, una dintre platforme va fi realizată pe DJ 682, în zona comunei Birchiş. Tot pe acelaşi drum, doar că în zona oraşului Lipova, va fi cea de a doua platformă. Pe DJ 682 va apărea şi a treia platformă, în zona comunei Secusigiu. În sfârşit, a patra platformă de verificare a tonajului va fi realizată pe DJ 708A, în zona comunei Târnova.
Trimite articolul
Xdati pace la omeni
Pe ruta Iratos -Curtici, de ce nu se poat?Aceasta ruta este distrusa de catre transportatorii care doresc sa scurteza traseul spre vama Nadlac si spre cele doua firme de transport care sunt la Turnu.
Foarte bine…pe zona comunei Târnova.. transportatorii…circula încărcați cu 40 de tone sau chiar mai mult…piatra…cereale etc