ARAD. Veste proastă pentru cei care obişnuiau să arunce deşeuri menajere sau de altă natură la pubelele din alte zone decât cele în care au fost produse. Primăria a demarat un proiect vizând monitorizarea video a platformelor gospodărești și a zonelor aparținând domeniului public unde sunt amplasate containerele pentru colectarea selectivă a deșeurilor, în scopul prevenirii/ depistării/ sancționării situațiilor de depozitare neconformă a deșeurilor municipale.
Prin colaborarea dintre Direcția Edilitară și Direcția Generală Poliția Locală (DGPPL) Arad, ca urmare a conectării camerelor video la sistemul integrat de monitorizare video gestionat de Serviciul Dispecerat Monitorizare, din cadrul DGPL Arad, s-a reușit surprinderea mai multor acțiuni de depozitare neconformă a unor deșeuri municipale.
Trei contravenienţi
Imaginile video surprinse într-un interval de 24 ore, au fost puse la dispoziția polițiștilor locali din cadrul Biroului Protecția Mediului, care au reușit să identifice persoanele care au procedat la încălcarea prevederilor legale referitoare la colectarea selectivă a deșeurilor, astfel că au fost amendate contravențional două persoane juridice, una având sediul în localitatea Turnu, dar mai multe puncte de lucru în Municipiu Arad, iar alta cu sediul în Arad.
De asemenea, a fost sancționată cu amendă contravențională și o persoană fizică având domiciliul într-un alt cartier față de zona de amplasare a containerelor pentru colectare deșeuri municipale, aflate sub monitorizare video.
„Au fost aplicate amenzi contravenționale în cuantum de 6.000 lei pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 297/2015 – privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului de salubrizare a municipiului” , transmite Primăria Arad.
Eficientizare
Monitorizarea în timp real 24/24 h, prin conectarea camerelor video atât la infrastructura tehnică a dispeceratului Direcției Generale Poliția Locală Arad, cât și la dispozitivele informatice ale polițiștilor locali aflați în teren, permite eficientizarea acțiunilor de monitorizare/ supraveghere a zonelor utilizate cu predilecție în scopul eludării prevederilor legale referitoare la colectarea selectivă a deșeurilor, a cantităților generate în mod real, față de cele stipulate în clauzele contractelor de salubrizare încheiate cu operatorul delegat cu prestarea serviciului pe raza municipiului.
Trimite articolul
XFain.Se încearcă inducerea unui comportament civilizat cu mijloace moderne.Încălcarea normelor de conviețuire indiferent care ar fi acestea se produc la adăpostul anonimatului,adică :nu mă vede (aude) nimeni.Autorul vrea faradelegi ,dar nu vrea sa si raspunda.Se mizează pe faptul ca individul orice va face nu va fi tras la răspundere. Poate sa talhareasca,sa rupă, sa spargă, sa lovească nefiind vazut (mai ales de cei abilități cu ordinea) poate sa trăiască din ăsta. Numai prin instalarea peste tot a camerelor se poate continua educația celor 7 ani de acasă restanta în multe cazuri.Niciodată nu e târziu pt completarea anilor lipsa din educația celor 7 ani de acasă. Comportamentul civilizat se poate însuși și prin amenzi sau în cazuri grave prin închisoare .Mai ar fi necesare pentru cei ce arunca moloz camere video la ieșirea pe toate drumurile in special agricole
-
Inteleg ce spui dar hai sa o luam invers. Oamenii au fost sanctionati ca au aruncat gunoi in pubele de gunoi. Cel putin mie mi se pare absurd.Parerea mea este ca datorita camerelor au sa inceapa din nou sa arunce pe malul muresului ca acolo nu sunt camere. Deci cum e mai bine ?
-
Aici se exagereaza.Aceeași firma le ridica de peste tot.Probabil ca li s-a urcat democrația la cap celor de la firma.În cazul ăsta trebuie schimbată lăsată fără obiectul muncii.
-
De ce nu poate proceda la fel și cu parcări în interzis și blocări de pista de biciclete?
-
Ce sa ii ceri la roman?!?
Niște animale.
niste lazi de lemn am. si o usa veche tot de lemn.
in care container pot sa le pun?
-
cum unde sa le pui ? in balcon sau in pivnita ta ca RETIM-ul nu le ridica
-
Primăria este obligată să amenajeze locuri pentru deșeuri voluminoase. Dacă nu se oferă alternativă, nu au dreptul pentru amenzi.
Pai de ce primaria ? De ce nu Retim? Dar nu conteaza
Important este de ce nu colectam selectiv ? Pai ca nu se vrea ,binteles sint si niste gunoaie care arunca fie cum din pacate .
La Livada am avut niste containere pentru sticla si carton sa inceput sa se selecteze separat dar nu au venit sa ridice gunoi purtat de vant peste tot ca erau puse si langa . Nu este destul ca oamenii aduna si colecteaza nu le ridica nimeni iar dupa reclamatii au disparut si publelele in care sa selectezi.
Cam atat despre selectare a gunoiului.
Mai bine sa invete ce inseamna igiena personala ….
o aiureala
păi daca omul are gunoi menajer si in drum spre servici il depune in pubela din cartierul unde lucreaza ca sa nu mai parcheze de 2 ori masina ce bai are? nu tot acolo ajunge ? E mai bine sa il lase undeva pe drum cum fac unii ? Asta in ideea ca , containerul de gunoi de langa domiciliu e destul de departe de casa. Vă dau un exemplu
Cei ce locuiesc in blocurile S paralele cu str Mucius Scaevola trebuie sa duca gunoiul departe de blocurile lor adica taman la containerele ( cca 200 m) din Str M Scaevola si atunci la plecare la muncă il iau in masina si il depun in containerul de langa firma unde lucreaza. Ce e rau in asta?
Dar faptul că angajații retim le ridică la grămadă de la ghenele dintre blocuri, ei nu sunt sancționați? Bine că fac figuri la case unde baba Floare de 80 de ani mai scapă câte o pungă la menajer sau invers ! Aaa,e cu acordul firmei de 💩 care operează în Arad !
-
Ai dreptate între blocuri în micalaca vine o masina și încarcă toate tomberoanele.
-
Țăranilor! Logic că le ridică la grămadă daca și cele colorate sunt pline de gunoi menajer! Cum sa le ridice ca și reciclabil? In zona unde locuiesc eu, sunt ridicate separat!
-
E peste TOT,nu numai în Micalaca! Polaris-ul venea de ridică separat,cele care ridica reciclabile erau inscripționate anume!
-