Peste 15 milioane de lei va înghiţi şi în acest an sistemul de iluminat public din municipiu, una dintre cele mai mari sume prevăzute în buget la capitolul întreţinere. Nici un leu din cei de mai sus nu va merge pe modernizarea sistemului, iar faptul ne-a fost recunoscut chiar de primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Mai mult, peste nouă milioane de euro, mai exact 9.178.023 lei, vor fi alocaţi de Municipalitate firmei Elba în baza contractului de concesiune semnat în 2004, contract în care este prevăzută rata anuală de minimum 1.810.648 euro, reprezentând contravaloarea investiţiilor. Dar nu a investiţiilor din acest an, ci a celor din trecut. Primarul ne-a declarat nu de mult faptul că banii de mai sus acoperă sumele pe care societatea din Timişoara le-a investit în sistemul de iluminat public din Arad (extindere, modernizare, întreţinere) în anii trecuţi. „Plătim acum în rate investiţiile din trecut”, a punctat Falcă. Edilul a precizat faptul că suma pe care Aradul ar fi trebuit să o plătească firmei din Timişoara în 2010 ar fi trebuit să fie mai mare dar că, ţinând cont de criză şi de sumele din buget, s-a convenit în cele din urmă la plata unei sume mai mici.
La sumele în cauză se mai adaugă banii pentru plata taxelor de racordare în urma extinderilor de reţele noi de iluminat public, sumele pentru lumina de pe străzi, iluminatul festiv etc. De parcă nu ar fi fost suficienţi bani plătiţi pe lumină, Primăria şi-a propus să aloce în acest an încă 2,4 milioane lei pentru lucrările de întreţinere ale sistemului de iluminat public ce vor avea loc în 2010, lucrări ce vor fi executate tot de firma Elba în baza aceluiaşi contract de concesiune încheiat între părţi în 2004. Aproape 400.000 lei se adaugă sumelor de mai sus, în bugetul din acest an, în baza aceluiaşi contract, banii reprezentând contravaloarea anuală a lucrărilor de iluminat festiv. La sumele în cauză se adaugă 50.000 lei pentru plata taxelor de racordare ale extinderilor de reţele noi de iluminat public din municipiul Arad, racordări care nu au fost prevăzute în contractul de concesiune.
Nu în ultimul rând, Primăria Arad şi-a pus bani în buget pentru plata energiei electrice consumată pe străzi, la iluminarea clădirilor administrative, la fântânile arteziene etc., suma cerută de Direcţia Tehnică a Primăriei pentru aceste cheltuieli fiind de 6,1 milioane lei.
Mai puţin cu două milioane
În proiectul de buget, Direcţia Tehnică a Primăriei a calculat că e nevoie pentru administrarea întregului sistem de iluminat public suma de 17,3 milioane de lei. Ţinând însă cont de constrângerile bugetare, aşa cum se precizează şi în referatul direcţiei, cererea finală, aprobată fără rezerve de consilierii locali, a fost de doar 15,7 milioane lei, adică cu aproape două milioane de lei mai puţin la capitolul… plata investiţiilor deja făcute.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!