ARAD. Nu le-a mers prea bine, din punct de vedere economic, firmelor din „ograda” Municipalităţii, şi pentru că nu au făcut suficienţi bani, membrii AGA vor fi plătiţi pentru activitatea lor cu… banii arădenilor, adică din bugetul local!
Peste 50.000 de euro vor fi luaţi din bugetul local şi vor ajunge în buzunarul consilierilor locali şi al celorlalte persoane care ocupă funcţia de membru AGA la trei societăţi aflate în administrarea Consiliului Local.
Decizia a fost luată miercuri, în cadrul ședinței extraordinare de Consiliul Local. În cadrul unui proiect privind folosirea banilor din excedentul bugetar, se prevede, printre rânduri: „Se alocã la capitolul 54.02 suma de 227.000 lei, reprezentând indemnizaţii membrii AGA la SC CTP SA Arad, SC Centrala Electricã de Termoficare Hidrocarburi SA şi SC Recons SA Arad, suportate din bugetul local în baza prevederilor art.10 din Contractul de Reprezentare aprobat prin HCLM nr.323/29.09.2004 şi modificat prin HCLM Arad nr.115/31 mai 2005”.
[poll id=”80″]
Decizie veche
Trebuie menţionat că pentru plata indemnizaţiilor persoanelor care sunt numite de Consiliul Local în AGA la societăţile la care este acţionar majoritar s-a dat, în urmă cu mulţi ani, o Hotărâre de Consiliu prin care se decide că, dacă nu s-a obţinut profit care să fie distribuit sub formă de dividende, membrii AGA sunt plătiţi (bine) cu bani de la buget. Concret, în HCLM 115 din anul 2005, se prevede: „Pentru îndeplinirea mandatului său, reprezentantul are dreptul la o remuneraţie de şedintă pentru participarea la adunările generale ale acţionarilor, în cuantum de 20 % din salariul brut al conducătorului unităţii. În situaţia în care societatea organizează mai multe şedinte ale adunării generale a acţionarilor în aceeaşi lună, reprezentantul va primi o singură remuneraţie de şedintă pentru luna respectivă. Remuneraţia de şedinţă se va achita de societatea comercială după fiecare şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor, în limitele prevăzute anterior. Decontarea sumelor se va efectua o dată cu vărsarea dividendelor, urmând ca sumele în cauză să diminueze masa dividendelor cuvenite reprezentatului. Sumele plătite conform prezentului capitol vor fi suportate direct de reprezentat (n.r. – în acest caz de Municipalitate), dacă societatea nu realizează la sfârşitul anului dividende”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!