În luna august a anului trecut, Consiliul Local Municipal a creat cadrul legal pentru transportul de agrement cu trăsuri în municipiul Arad. Potrivit Regulamentului aprobat la vremea aceea, plimbările cu trăsura se efectuează în perioada 1 aprilie – 30 octombrie, în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 10.00-22.00.
Suntem în 2018, luna aprilie a trecut, luna mai a trecut… şi nici urmă de transport de agrement cu trăsura! Am întrebat la Primărie care e situaţia şi am aflat doar că „osingură firma este autorizată să desfăşoare transport de agrement cu trăsuri în municipiul Arad. Este vorba despre Farmers Help Group SRL. În perioada 1 aprilie – 30 octombrie, două trăsuri vor asigura transportul de agrement numai în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 10 şi 22.”
Am luat legătura şi cu administratorul firmei indicate de Primărie, care nu a ştiut să ne ofere nicio informaţie în plus! Nici când ar putea începe activitatea de transport de agrement cu trăsura, nici dacă va mai începe vreodată… Se pare că o decizie în această privinţă nu aparţine nicidecum firmei autorizate să desfăşoare acest tip de activitate.
Ce a mai decis CLM
Între timp, Primăria a montat în Piaţa George Enescu, în faţa Palatului Cultural, un panou cu orarul plimbărilor cu trăsura. De altfel, în acest loc se află stația de îmbarcare-debarcare a călătorilor pentru transportul cu trăsurile. Traseul pe care vor circula acestea, dacă vor circula, este următorul: Piața George Enescu – B-dul General Vasile Milea – Str. I.C. Brătianu – B-dul Revoluției – Piața Drapelului – B-dul Revoluției – Piața Avram Iancu – Nicolae Bălcescu – B-dul General Dragalina – Piața George Enescu.
În ceea ce priveşte preţul unei călătorii, evident că… nimeni nu ştie nimic. Ştim doar că aleşii locali au stabilit, în august 2017, tariful maximal ce poate fi practicat pentru o cursă de agrement cu trăsura: 20 de lei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!