Mâine dimineaţă colectivul de cadre didactice de la Şcoala Generală nr.5 vor depune o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad împotriva inspectorului şcolar general, Mirela Aldescu şi a şefului serviciului plan şcolarizare, Dora Haţegan pentru abuz în serviciu.
Deasemenea plângerea vizează şi pe cei doi secretari de stat din cadrul Ministerului Educaţiei care au semnat adresa prin care Inspectoratul Şcolar a primit atribuţia de avizare a statelor de plată a cadrelor didactice. Generală nr.5 este singura şcoală din judeţ care încă nu şi-a luat salariul pe luna ianuarie pentru că IŞJ Arad a refuzat să le semneze statele de plată, deoarece erau calculate pe baza sentinţei 402 câştigată în instanţă şi care a fost respectată din 2008. Profesorii au rămas fermi pe poziţie, considerând că nu există nici o bază legală pentru a nu fi aplicată şi respectată această sentinţă judecătorească şi au refuzat refacerea statelor de plată, conform indicaţiilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad. „Nu am cerut decât să ne fie respectate drepturile. Am solicitat să primim în scris ce anume din legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte salarizarea nu am respectat. Dacă am greşit, să ni se explice ce anume am greşit. Care sunt articolele de lege pe care nu le-am respectat. Nu am primit decât adrese şi note care nu au puterea unei legi” explica situaţia liderul de sindicat SDÎ, prof. Marioara Mureşan. Mai mult, conform declaraţiilor liderului arădean al SDÎ, Dănuţ Ienăşescu, „Inspectoratul Şcolar nu are dreptul de a verifica aceste state de plată, nu are calitatea nici de angajator şi nici de ordonator de credite.Este un abuz din partea acestei instituţii”, sublinia liderul arădean.
Acţiuni de solidaritate
În semn de solidaritate cu poziţia celor de la Generală nr.5, cadrele didactice de la Colegiul Tehnic şi de Protecţia Mediului au purtat astăzi banderole albe pe mâni. „Am deschis un protest sontan astăzi pentru a fi solidari cu cei de la Generală nr.5 pentru gestul lor de a refuza să primească o salarizare nedreaptă. Gândim la fel chiar dacă nu am avut curajul de a acţiona în acelaşi mod. Luna februarie a fost prima lună în care nu am primit salariile (cele aferente lunii ianuarie) pe baza sentinţelor judecătoreşti câştigate în instanţă, le-am primit diminuate” a explicat gestul prof. Rodica Orosz, membru de sindicat SDÎ.
M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!