Zilele cu temperaturi de vară vor fi înlocuite de ploi, vijelii și chiar grindină. ANM a emis un cod glaben, informând că până joi, 18 aprilie, la ora 20:00 sunt așteptate precipitații și o răcire accentuată de vremii.
„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, la început în regiunile vestice și centrale, apoi și în rest. Aceasta se va manifesta prin averse, trecător descărcări electrice și izolat grindină și vijelii, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 15…20 l/mp și izolat de 30…40 l/mp. Vântul va avea local și temporar intensificări, marți (16 aprilie) în toate zonele, iar miercuri (17 aprilie) cu precădere în sud-est, cu viteze în general între 45 și 55 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h. Vremea se va răci semnificativ, iar de miercuri după-amiază (17 aprilie), la altitudini de peste 1500 m precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare”, explică meteorologii.
Referindu-ne la codul galben acesta este în vigoare în Banat, sudul Crișanei, Transilvania și zonele montane. Aici aversele vor avea caracter torențial, iar intensificările vântului vor ajunge în rafală la 55…70 km/h, izolat fiind așteptate vijelii și grindină.
Citiți principiile noastre de moderare aici!