– Unul dintre cele mai importante contracte ale Consiliului Judeţean va aduce importante sume de bani judeţului vecin. Consiliul Judeţean va plăti bani frumoşi pentru plombări. În urma licitaţiei organizate, valoarea totală a contractului pentru întreţinerea de drumuri asfaltate din judeţ se ridică la peste 3,17 milioane de lei.
Licitaţia pentru întreţinerea drumurilor asfaltate din judeţul Arad a fost făcută pe mai multe sectoare, pentru a încuraja concurenţa. Au fost scoase la mezat sectoarele: Arad, Criş, Ineu, Lipova şi Sebiş. Majoritatea lucrărilor de întreţinere a drumurilor judeţene a fost atribuită unei firme din Timişoara. Trei sectoare din cinci au fost atribuite constructorului din Timiş, firmă cu care, însă, instituţia a mai colaborat şi în trecut.
Sebiş… separat
Licitaţia pentru întreţinerea drumurilor din sectorul Sebiş a fost organizată separat de celelalte loturi. Asta deoarece iniţial, susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean, „nu s-au primit oferte admisibile”. Deschiderea ofertelor a avut deja loc în cursul lunii trecute, însă câştigătorul va fi anunţat abia după expirarea termenelor legale.
Bătaie între şapte firme
La toate celelalte sectoare scoase la licitaţie au fost depuse oferte de către şapte firme. De întreţinerea drumurilor în sectorul Criş, în urma licitaţiei, se va ocupa firma Strabag. Firma a fost de acord să execute lucrările necesare contra sumei aproximative de 1,1 milioane lei la un sfert din preţul estimat iniţial de CJA, de peste 4,4 milioane lei.
Întreţinerea drumurilor din apropierea municipiului va fi făcută de Axela Construcţii Timişoara, activitate pentru care CJA va plăti circa 803.000 lei, preţ mult mai mic decât estimarea iniţială de 5,855 milioane lei. Aceaaşi firmă se va ocupa şi de sectoarele Lipova şi Ineu. Pentru sectorul Lipova, CJA va plăti circa 562.000 lei, deşi iniţial instituţia se arăta dispusă să plătească circa 4,2 milioane lei, respectiv, pentru Ineu va plăti lucrări în valoare de circa 658.000 lei, estimarea iniţială fiind de 4,8 milioane lei.
Marcaje rutiere de 285.000 lei
Aşa cum vă informam de curând în Jurnal Arădean, Consiliul Judeţean a contractat şi serviciile unei firme arădene pentru executarea marcajelor rutiere necesare pe drumurile judeţene. Preţul final la care cele două părţi au căzut de acord se ridică la peste 285.000 de lei (aproape 68.000 de euro), reprezentând însă puţin peste jumătate din preţul pe care Consiliul Judeţean Arad a anunţat iniţial că este dispus să îl plătescă.
Marcajele vor trebui să aibă o garanţie de circa două luni.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!