Ce au în comun stadionul şi teatrul? Teoretic, nu mare lucru. Practic, au în comun aceeaşi firmă care s-a ocupat de lucrări: Tehnodomus.
Veşnica firmă „colaboratoare” a administraţiei locale din municipiu, firmă care prinde orice lucrare vrea în oraș, firmă care nu a respectat termenele de finalizare mai niciodată când a lucrat cu instituţiile de stat, indiferent de complexitatea lucrării. Se pare că Tehnodomus ar fi singura legătură dintre cele două obiective importante ale Aradului, stadionul UTA şi Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Dacă facem abstracție de banul public.
Ce zice Tehnodomus?
Am luat legătura cu unul dintre patronii firmei de construcţii, Gheorghe Maxinan, pentru a afla care este motivul pentru care două lucrări realizate de firma pe care o conduce cad pradă inundaţiilor la fiecare ploaie.
„În ceea ce priveşte stadionul UTA, acolo a fost o altă firmă care a finalizat lucrările, nu noi”, ne-a spus Maxinan.
Întrebat dacă firma respectivă s-a ocupat de acoperiş şi de tribune, acolo pe unde se infiltrează apa, şeful de la Tehnodomus a declarat că „nici vorbă, noi le-am făcut. Dar problema nu e acolo, apa nu pe acolo intră. Şi nici pe la geamuri, din cauza ploii sau a vântului. Acolo, în subsol, se inundă mereu, la orice ploaie. Din câte am înţeles eu, în urma unei şedinţe la care am participat, de vină ar fi canalizarea pluvială subdimensionată, care nu poate să preia o cantitate prea mare de precipitaţii. Şi, când apa nu e preluată de canalizare, refulează în cele mai joase zone, respectiv în partea de subsol a stadionului”. Pe de altă parte, Gheorghe Maxinan ne-a mai spus că ar fi existat o variantă pe care nimeni nu a luat-o în calcul: bazine de colectare.
„Puteau fi montate nişte bazine mici care să preia precipitaţiile, iar apa respectivă să fie folosită la udatul gazonului. Sau, dacă nu se dorea aşa, apa colectată de acele bazine să fie împinsă în canalizare după ce se terminau precipitaţiile, iar sistemul de canalizare nu mai era supus unei presiuni foarte mari”, este părerea şefului de la Tehnodomus.
Întrebat despre situaţia de la Teatru, acolo unde apa s-a infiltrat prin acoperiş, Gheorghe Maxinan ne-a spus că acolo este o lucrare în desfăşurare, care nu este finalizată şi, coincidenţă sau nu, în perioada asta se lucrează exact la acoperiş, chiar dacă schelele au dispărut.
„La teatru vorbim despre o lucrare aflată în executare. Şi chiar în această perioadă se lucrează la partea de acoperiş”, a declarat Maxinan.
Ce spune primăria?
Am contactat şi instituţia care a lansat licitaţia pentru cele două lucrări, instituţie care este proprietarul Teatrului şi al stadionului, pentru a afla punctul lor de vedere referitor la inundaţiile repetate. Asta în condițiile în care orice administrație ar fi luat, fără să fie chestionată, o poziție atunci când în propriile clădiri, în care a investit milioane de euro, plouă neîncetat! Administrația din Arad nu a considerat necesar să reacționeze decât atunci când a fost întrebată pe temă. Din păcate, răspunsul primit de aici este unul clasic, reprezentanţii municipalităţii neintrând desigur în detalii și nepărând deranjați de situaţia creată de Tehnodomus la stadion şi la teatru.
„În cazul clădirii Teatrului Clasic, lucrările de reabilitare sunt în perioada de execuție, astfel, constructorul contractat de municipalitate va identifica soluția tehnică pentru a preveni apariția unor infiltrații viitoare. În ceea ce privește Arena Francisc Neuman, se vor identifica problemele, iar deficiențele vor fi remediate pe cheltuiala constructorului, lucrarea fiind în perioada de garanție”, ni s-a transmis dinspre Primăria Arad.
Preţul lucrărilor
Tehnodomus va încasa, la finalul lucrărilor, 8,1 milioane de lei pentru reabilitarea exterioară a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, în timp ce pentru lucrările realizate la stadionul UTA, firma ar fi încasat în jur de 14 milioane de euro.
Trimite articolul
XDaca nu le rupem picioarele la ăștia ce nu îndatorează să își facă ei viața lux pe spatele nostru ,din păcate tot așa se va întâmpla,Bibart cu pomi de Crăciun străzile sunt praf nu poți să circuli cu nici un mijloc de transport nici pe jos nu ești în siguranță,ei tot cârpesc la contracte de de iei de cap și rezultat zero,stați să vedeți cum va fi Cazinoul pulii când va fi gata,haideți să ne organizăm și să mergem peste ei în prima faza luați pe sus daca nu se vede mișcare băgați în dube și duși la munte,într-o țară normală nu vezi drumuri nici în câmp cum avem noi in jegul asta de oraș cu un Boschetar că Falcă Bibart și un viitor pușcăriaș Cionca
-
O singura observatie, cazinoul este proprietatea si investitia unei firme private. Chiar o sa vedeti diferenta imensa intre lucrarile facute de o firma privata pe banii ei si ce fac angajatii statului pe banii nostrii.
o campanie gen #UnEuroDonnatPentuAvocatFalcaInculpat