Comparaţiile încep cu analiza patrimoniului cultural imobil al judeţului Arad. Printre punctele tari se numără diversitatea obiectivelor de patrimoniu, caracterul multicultural al patrimoniului imobil, specificul ecumenic, interesul local în dezvoltarea unor obiective şi atracţii culturale de lungă durată, dar şi puternica încărcătură istorică în relaţie cu monumentele arhitecturale şi arheologice. Tot la avantajele judeţului nostru se numără şi faptul că Aradul este pol de creştere urbană în regiune, dar şi faptul că beneficiem de un cadru natural deosebit din perspectiva resurselor de turism natural, aici fiind clasificate zona Şiriei şi Lunca Mureşului. Chiar şi faptul că metodele agricole sunt în continuare respectate reprezintă un punct forte, acesta putând deveni un factor important în dezvoltarea agroturismului.
Şi punctele slabe
În acelaşi document au fost enumerate şi punctele slabe ale judeţului nostru. Iar lista începe, bineînţeles, cu infrastructura rutieră deficitară ce nu facilitează accesul la multe dintre obiectivele de patrimoniu, cum ar fi Cetatea Şiriei şi bisericile de lemn de pe Valea Superioară a Crişului. Alte obiective au ele însele de suferit, fiind într-o stare precară. Aici sunt menţionate Bazarul Turcesc din Lipova, Cetatea Ineului, Cetatea Şiria şi bisericile de lemn de pe Valea Crişului. Banii sunt o altă problemă. Lipsa resurselor financiare necesare pentru efectuarea lucrărilor de conservare ale diferitelor ansambluri, precum şi lipsa resurselor financiare pentru atragerea finanţărilor alternative pentru restaurarea obiectivelor turistice sunt o altă problemă a judeţului nostru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!