ARAD. Partidul Mișcarea Populară, filiala județeană Arad și-a lansat oficial candidatul pentru municipiu. PMP a decis să vină în fața electoratului arădean cu Cristian Galea, președintele organizației municipale PMP Arad. La eveniment, desfășurat la reședința candidatului Mișcării Populare, a fost prezent europarlamentarul Eugen Tomac, secretarul executiv Ioana Constantin, președintele PMP Arad, Florin Remețan.
„M-am născut cu 43 de ani în urmă și am avut ocazia să văd și modul în care a fost condusă țara noastră de un stăpân nesătul de putere și de familia lui în jurul căreia se învârteau toate dar și larga
deschidere a democrației care a urmat Revoluției din decembrie 1989. Am descoperit și libertatea spirituală, astăzi considerându-mă un creștin profund spiritual. Am avut ocazia să vizitez multe țări, fiind ispitit să las România în spate de câteva ori. Dar nu am făcut-o. Am avut așteptări mari legate de țara și orașul nostru. Văd aici un oraș condus în interesul propriu.
Timp de 43 de ani, am lucrat la educarea mea și la sporirea competențelor pe care le am iar Dumnezeu a lucrat la caracterul meu. Vin, astăzi, cu un proiect pe termen lung. Am un program pentru Arad și arădeni, cărora le propun o serie de proiecte pe domenii și teme de acțiune. Vreau transparență totală în
administrație și stoparea risipei banului public. Voi accesa fonduri europene pentru digitalizarea instituțiilor. Educația copiilor și tinerilor va fi o prioritate. Aradul va deveni un adevărat oraș cultural. Vreau să conduc o administrație care va favoriza antreprenoriatul. Turismul în Arad va fi dezvoltat prin
valorificarea tuturor resurselor. Voi crea în Arad condiții pentru un transport public civilizat, alternativ și facil. Lucrările publice vreau să fie de calitate, finanțate în mod transparent și finalizate la timp”, a punctat Galea.
Acesta a mai subliniat și că „Aradul are un potențial mare, avem multe resurse neexploatate. Îmi doresc ca la Arad speranța să reînvie”.
Trimite articolul
XBasescu și Remetean sunt cei cu care nu trebuia sa te asociezi !
-
pe ce motiv? aveti alte variante de asociere?
-
Daca la tine asocierea cu TURNATORUL PETROV e o solutie, e clar cata minte ai ! s-au mai bine zis,nu ai…
-
Sa stie sa minta, sa insele sa se jure pe strimb si abia atunci poate candida pentru postul de primar. Curvele pe tocuri din ceaunul politic vor parasi de indata stapini si se vor inrobi pe vecie candidatului Galea. Sa nu lipseasca maceta de la briu, alfel in ziua de cot.
-
Prietene, iti recomand o vizita la psihiatru. Si o lectie de limba romana.
-
A sarit tastatura 😅bb
-
-
Comentariul tau nu are rost. Aradul are nevoie de un astfel de primar precum Cristian Galea.
-
Ai tradus din somaleza cu google translate?
Remetean omul lui Cionca!!!!
Inca un nimeni!
-
Poate pentru tine e un nimeni,dar pt altii,e cineva. Cineva pe care Aradul il merita
-
Daca era un nimeni, azi nu scriai despre el.
Întrebați foștii frați de secta din bujac cine e adevăratul Galea,nu ce spune el.
-
este secta in Bujac? Sau din nou ai baut spirt nea Florin?
-
Secta penticostara (cu r nu cu l)..și posibil sa mai fie .că în toată Ungaria nu vezi atâtea secte cate sunt in Arad
-
Secta este una tovarase Florian este una cultul este alta! Secta este in afara legii cultul este recunoscut de lege!!!!Si cultul penticostal are aceeasi recunoastere ca si cultul majoritar ortodox: recunoastere, drepturi si obligatii!!! Vorbiti pe aici numai ca sa ..vorbiti!!!Darrr perfect de acord cu afirmatia doamnei-domnisoarei Maria Galea!!!!!!!!!!!!!!
-
In primul rand nu sunt tovarăș,iar secta este o mișcare religioasă desprinsă dintr-o religie de baza.deci penticostali,baptiști,adventiști,mormoni,iehovisti,și Satana mai știe ce denumiri vă dați sunt toate…secte.Stiu că e greu să acceptați adevărul dar asta este calea pe care Satana v-a ales-o.
-
Florian, si cu ce te deranjeaza pe tine ca ei se autointituleaza cult sau biserica si nu secta. Insisti sa iti impui punctul de vedere asupra denumirii ma comunistule. lasa pe fiecare sa isi traiasca viata cum vrea, sa isi dea ce nume vrea nu veni tu cu regulile tale.
Sa nu te miri de ce BOR pierde enoriasi care migreaza la alte grupuri. -
@Florian De ce tii neaparat sa aduci tensiuni religioase artificiale? Tescuieste-ti nemultumirea: in Romania, neoprotestantii sunt organizati in culte – da, recunoscute de lege. Ca te nemultumeste sau nu, acesta este adevarul. E vremea sa te maturizezi.
-
-
Ortodoxia este o sectă a crestinismului nu este un cult creștin ci un cult cu multe influiente pagâne, cum ar fi inchinarea și cenerarea zeilor-aici se numesc sfinti pupat de oase, influienșe păgăne, si cam nimic biblic până acum , doar obiceiuri și ritualuri tradiționale
-
-
-
Si cine el mai exact?….ce vrei sa insinuezi
-
Va spun eu cine este Cristi Galea, un om sincer, bun si îndrăzneț, altfel nu ar fi intrat în politică. Chiar dorește binele oamenilor din jurul lui.Doreste sa sa indrepte lucrurile. Aradul are nevoie de tine Cristi! Iti multimim pentru candidatura ta. Cu siguranta ai votul nostru!
-
a intrat in politica pt ca e sincer….ha ha faza anului!e ca si cum ai spune a intrat in bordel pt ca e familist….
-
postacule psdist, galea nu este ca politicienii psd pe care tocmai i-ai descris. Dar sunt obisnnuit cu voi ciuma rosie
-
-
-
Nu cred ca frații din bujac sunt sursa adevărului.
-
Ai stat de vorba cu el? Daca doar din auzite vorbesti asa,iti sugerez sa stai de vorba cu el
Dacă voi l-ati cunoaște pe Cristi Galea cu siguranta a-ti înțelege că este diferit de ceilalti si ca Aradul are nevoie de un om vertical ca si el.
-
nu vă contrazic, dar dacă ați cunoaște limba romană cu siguranță ați înțelege că ‘ați’ se scrie fără cratimă.
Cristian Galea nu este un nimeni; este un om care luptă pentru Arad.
-
Fratilor, manevra lu basescu sa imparta voturile ca sa iasa bibi din primu tur pt ca sa aiba finutzu falconetti paine in manutza :D, greu e sa va prindeti fratilor
Este omul de care Aradul are nevoie. E schimbare pe care o asteptam de mult. Domnul e cu tine
Frate Galea, daca te pretinzi un Crestin Neoprotestant Credincios adevarat si veritabil, de ce te aliezi cu deavolul, informatorul, turnatorul, tradatorul, securistul si delapitadorul Flotei Maritime Romane (implicit a Romaniei – subminarea economiei naționale), Basescu, alias Petrov ? De ce insisti/tii cu dintii, sa repeti gresala pe care a comis-o fratele pastor/primar, Dorel Popa, inaintea ta ? De ce nu inveti absolut nimic de la trecutul apropiat, al acestei urbe ? Reflecteaza bine si intelept la pretul ridicat/scump pe care la platit el, atit din punct de vedere politic, cit si personal, vis-a-vis de Creatorul sau. Dumnezeu sa iti dea intelepciune si lumina, sa judeci corect si clar situatia/starea lucrurilor, si sa iei o decizie potrivita voii Lui. ATENTIE, ATENTIE, ATENTIE !!!
-
Satana ești tu..daca nu erai nu părăseai Biserica lui Hristos (orthodoxa),pentru a sluji criminalilor de neoprotestanti.care au “Biblia” lui Thomas Jefferson.un criminal și un proprietar de sclavi
-
nu stiu despre ce Biblie ai auzit tu, dar noi folosim traducerea facuta de calugarul ortodox Dumitru Cornilescu din zona Sucevei in 1923.
-
Daca iei Biblia si citesti practicile bisericii primare, vei constata ca cei care au adaugat “traditii” si altele sunt catolicii si ortodocsii. Neoprotestantii au Biblia tradusa de Cornilescu, un preot ortodox, la cererea BOR si cu binecuvantarea BOR; “baiul” a fost cand a inceput sa compare ceea ce vedea acolo cu felul de viata pe care il vedea (din nefericire) la multi (nu toti!) din biserica majoritara. Apoi, a fost indepartat.
-
Eu votez Cristian Galea pentru că e altceva ! E omul pentru care primează doar interesele orașului și nu cele personale ! Cât despre comentariile voastre e trist că tot ce puteți zice negativ despre Cristi e asocierea cu Remețan sau Băsescu și faptul că a înființat o biserică ajunsa și ea la un număr foarte mare de oameni asta și datorită implicării lui Cristi ! Toate comentariile nu fac decât să dovedească, că omul Cristian Galea este un om integru pe care nu îl poți acuza de nimic personal.
-
Spune-mi cu cine te imprietenesti/asociezi, sa iti spun cine esti. Alte comentarii sunt de prisos.
Este un loc de lansare și vorbim de un om diferit de restul ca si lacomie, pentru că nu o are.
Fiecare ii liber sa își exprime punctul de vedere. Voi cei care sunteți răutăcioși și nu știți sa dați șansă la ceva nou sunteți liberi sa votați pe cei care încă va conduc PNL usr etc… După care sa va plângeți mai târziu ca vin alții din alte orașe sa va fie lideri. Galea Cristi succes 👍pe drumul care te a trimis Dumnezeu și sa te călăuzească în toate căile tale. Aradul are nevoie de un om cinstit și cu inima curata.
Fiecare ii liber sa își exprime punctul de vedere. Voi cei care sunteți răutăcioși și nu știți sa dați șansă la ceva nou sunteți liberi sa votați pe cei care încă va conduc PNL usr etc… După care sa va plângeți mai târziu ca vin alții din alte orașe sa va fie lideri. Galea Cristi succes 👍pe drumul care te a trimis Dumnezeu și sa te călăuzească în toate căile tale. Aradul are nevoie de un om cinstit și cu inima curata.
Susțin Cristian Galea un om de care Aradul are nevoie, restul comentariilor răutăcioase nu conteaza. Cei care se simnt sa voteze pe Bibart… Fifor etc..
Am mai spus-o, nu-l cunosc deci nu am ce sa spun despre calitatile lui umane dar nu pot vota un om care este(si se lasa) sustinut de monstruoasa creatie a lui Basescu. Hai sa zicem ca iese primar, primul lucru al politrucilor criptosecuristi din PMP va fi sa-i atraga atentia ca ei l-au facut primar si sa inceapa presiunile. Sau dl candidat a uitat ce legatura este intre Falca si Basescu si vine sa spuna ca va destructura toata mizeria creata de ei? Hai sa fim seriosi. La ce candidati sunt pe lista aia suntem ca si damnati. Nu atat de oameni cat si de partidele care-i sustin. Acest domn Galea daca ar fi candidat independent poate lua mai multe voturi ca cei atat de incantati de e incat l-ar vota si sustinut de PMP oricum l-ar vota dar poate nu ar naste suspiciuni fiind identificat ca un diverticul al lui Basescu & Co… sau sa inteleg ca PMP are asa multi votanti la nivel de Arad sa-i ridice sansele?… Daca da atunci meritam tot ce ni se intampla.
-
Ai mai spus-o…te-am mai intrebat si acolo: Bolojan, PNL-ist, nu e om de isprava?
-
In PNL mai sunt reminiscente “de rit vechi” cum e si Bolojan care sunt exceptii si PNL cum e cum nu e totusi un partid istoric care are merite incontestabile nu se compara cu emanatia fetida basistoid-secusistica numita PMP care nu are nici un merit istoric, dimpotriva. Chiar si PNL a ajuns in halul in care e de cand a fost infestat de basistii din PDL deci tot de la Basescu li se trage basca a mai venit si Iohannis sa il facavarza de tot. Pacat de spiritul Bratienilor. Totodata in fata unui primar cu meritele si sprijinul popular pe care-l are Bolojan nu cartesc politrucii sa-i faca program. Comparam mere cu pere.
-
Multumesc. Totusi, stimabile, compari mere cu pere cand sugerezi ca ar fi orice legatura intre vechiul PNL (istoric) si partidul de astazi. De fapt…este: numele, si atat. (Urmeaza sa aud ca avem “stanga” si “dreapta” in Romania?)
Nu, nu Basescu l-a infectat: s-au infestat ei insisi cand, de la scuipat, au trecut la a primi PDL-ul cu bratele deschise.
Una peste alta, desi iti inteleg – si iti impartasesc intr-o anumita masura – unele dintre preocupari, gasesc ca este prematur sa ne pronuntam in privinta a ce va face sau nu (ar face sau nu) acest candidat in “contextul” PMP. Dupa cum Bolojan face in contextul caricaturii de partid care astazi se numeste PNL. Astea le scrie un fost votant PNL (mai putin la locale…unde nu am votat partide majoritare)…pana in momentul in care au fuzionat cu PDL si mi s-a acrit.
-
Hai s-o scurtez. Problema acestui candidat sta in sintagma “PMP il lanseaza … ” si cu asta pt mine s-a terminat
-
In regula @#cugetdecinumairezist (dau reply aici, fiindca nu pot la remarca ta de incheiere) – dreptul tau, opinia ta…si ai articulat-o intr-o maniera care le este straina multora. Tot mai rari sunt cei care pot “lega” doua cuvinte fara sa zgarie pe timpan.
Toate cele bune.
-
-
-
nu poti vota pe criterii religioase de aia spun pas pt galea
!
as fi votat wiener daca nu era usr …asa nu voi vota nimic
-
Stimabile…se fac si partide pe criterii…etnice. Si? Cine/ce anume interzice votul pe ce criteriul “asa vrea muschiul meu”? De ce anume “nu poti”? Ca iti interzice “Mike”, dictatorul suprem? 🙂
Tolomac nu are legatura cu democratia.Dresajul lui a plecat de la faptele tatalui sau, pro_sovietic.Asa a fost recruitat de Basescu…PMP sunt o rusine marea Petrov ..
Fain la oras?
Cristian Galea, un om cu care Aradul ar putea atinge potențialul maxim !
Succes si Doamne Ajută!
Înafară de PMP nu prea ai ce să votezi !!
PNL, PSD, ALDE, PRO ROMANIA știm cum sunt…
USR este finanțat de Soroș și este un partid satanic !! Dacă vreți să ajungeți Gay peste câțiva ani cu forța, votați Usr !!
USR sunt nișt hiene !!! Atacă când PNL, când PSD !! Și la alegeri tot fac alianța cu PNL !!
RESTUL PARTIDELOR AU SLABE ȘANSE !!
Până la urmă fiecare votază ce vrea !! ATENȚIE !! NU VOTA USR !!
-
ce naiba sa votezi la pmp?ciorditori tipic basescu?nu ai ce vota nici pnl nici psd nici usr!nu iti mai expun motivele aici dar sunt toate la fel…hotie!”
VOTATII UN INDEPENDENT CAPABIL INDIFERENT CARE
Galea, un om de incredere, responsabil, se tine de cuvant. Cei care il cunosc in viata de zi cu zi au numai lucruri bune de zis despre el. Oamenii il catalogheaza negativ la un loc cu ceilalti politicieni si il fac in toate felurile fara sa il cunoasca, fiindca sunt dezamagiti de politica si de oamenii pe care i-am avut pana acum in conducere. Ar fi trist sa ratam un om cu adevarat bun pt a administra orasul, pentru simplul fapt ca nu mai putem vedea dincolo de propriile rani si dezamagiri. Da, partidul cu care e asociat probabil ca nu este cel mai bun partid, dar care partid este unul suta la suta curat? Nu exista asa ceva. Iar candidatii independenti pur si simplu nu au sanse reale in sistemul de alegeri actual. Sa nu fim naivi. Eu ma uit la om si stiu ca il pot alege pe Galea cu constiinta impacata, pentru ca stiu ce fel de persoana este.
-
“Iar candidatii independenti pur si simplu nu au sanse reale in sistemul de alegeri actual. Sa nu fim naivi.”
Bine zis. Acesta este si unul dintre motivele pentru care, in cazul meu, nu e “descalificat” prin asocierea cu PMP. Pe celelalte le-am enuntat mai sus.
Eu il votez. Din simplul motiv ca are o alta viziune si inca nu e manjit de politica. Dar… ma tem ca il vor mazili rau contracandidatii. Si daca ajunge in politica, firmulatza lui de aiti va prinde multe contracte. Parerea mea… dar ii dau o sansa.
-
Eu il cunosc personal pe Cristian Galea si familia lui…is oameni simpli, modesti, sinceri, oameni cu frica de Dumnezeu…Cei care il jignesc si vorbesc fara rost is rugati macar o singura data sa stea de vorba cu Cristian Galea si isi vor schimba parerea radical…e un om bun la suflet un om care cu drag iti vorbeste, si te incurajeaza…Aradul are mare nevoie de el!!
mare lucru daca face 3% :))
Motivatiile lui Cristi sunt, cred eu, sincere și altruiste, Aradul ar avea de câștigat sa îl aibă ca și primar, Doamne ajuta!
Eu il cunosc personal pe Cristian Galea si familia lui…is oameni simpli, modesti, sinceri, oameni cu frica de Dumnezeu…Cei care il jignesc si vorbesc fara rost is rugati macar o singura data sa stea de vorba cu Cristian Galea si isi vor schimba parearea radical…e un om bun la duflet un om care cu drag iti vorbeste, si te incurajeaza…Aradul are mare neviie de el!!