Moţiunea „Forţa Dreptei”, care aparţine actualului preşedinte PNL Ludovic Orban, a primit 63 de voturi pentru, 15 împotrivă şi 6 abţineri.
Un lucru e clar: la Congresul PNL din 25 septembrie delegaţii Aradului nu vor vota toţi pentru acelaşi candidat. Chiar dacă vorbim doar despre susţinerea unor moţiuni, se vede încă de acum că Florin Cîţu este preferat în detrimentul lui Ludovic Orban. Chiar dacă ambii au primit votul de încredere al peneliştilor din Arad, moţiunea lui Orban a avut mai multe voturi împotrivă şi mai multe abţineri decât cea a lui Cîţu. În final, se pare că fiecare delegat va vota candidatul pe care îl preferă, nefiind luată în discuţie o direcţie trasată de către conducerea PNL Arad.
Trimite articolul
XCum adică ne trasată în susținerea unui candidat despre ce vorbim aici sunt niște situații în care toată lumea fură Icea-i problemă despre ce vorbim despre ce vorbim păi unde ideea de a fi un conducător când toată lumea devine șantaja bilă devină duplicitară având în vedere toate lucre astea prin jurisprudența ție jurisprudență și prin prindere acestora în flagrant printr-un control intern și audit aicea trebuie dusă toată situația deci trebuie clarificat
Băi deci voi poza ții ăștia dacă aici nu se rezolvă problema mai ales în Arad veți fi niște oameni care v-ați pierdut timpul prin vândut prin Bandu vă prin acest oraș deci duceți vă de clarificat sărăcia asta din România că ne rupe în cur ne rupe în cur și falcă dacă ați văzut e vai și amar 10 operații pe omul ăsta face imposibilul ca să devină o marionetă încât de ce nu poate să aibă în viața lui mai nou are de lucru de nu mai știe de capul lui oare cine merge la el la cabinetul lui parlamentar să se plângă pentru că ar avea de ce domnul ăsta lucră își vede de treaba lui n-are timp de noi amărâții care bea câștigăm
-
Draga Zabrani,in mod cert esti un liberal extrem de tulburat de vartejul politic….U examene psihiatric ar lamuri,cel putin partial situatia ta.Tot inainte,urmasi ai Bratienilor !!!
-
fanta-nele, zabraniul e un specimen de liberal autentic, care se luptă-n draci pt. libertatea de “iesprimare”, fără opreliști și de semne de punctuație, pt. o supremație a dicteului atomat vs. logică.
-
Labaralii aradeni si-au impartit voturile intre cei doi capi ai CIUMEI GALBENE! Unde sunt romanii in cele doua motiuni? NICAIERI!
fanta-nele, zabraniul e un specimen de liberal autentic, care se luptă-n draci pt. libertatea de “iesprimare”, fără opreliști și de semne de punctuație, pt. o supremație a dicteului atomat al ilogicii
Doi kăkați. două gunoaie tipic peneliste