Supărarea atinge cote alarmante în PNL după ședința de joi a Guvernului pe tema banilor alocați de executiv. Atât liderul pe municipiu al PNL, Sergiu Bîlcea, cât și cel de pe județ, primarul Gheorghe Falcă, au remis comunicate de presă pe un subiect dureros pentru municipiu: în timp ce Aradul e pe mai departe omis de la finanțare de autoritățile naționale, alte orașe și județe primesc bani pentru remedierea unor greșeli.
Până și viceprimarul din partea PNL al Arad, Călin Bibarț a intervenit pe subiect iar tema se anunță una care va fi amintită pentru mult timp de acum înainte. Despre ce este vorba?
Guvernul a aprobat suplimentarea fondurilor pentru extinderea şi modernizarea stadionului din Târgu Jiu. Valoarea totală a lucrării este de 23,3 milioane de lei, din care 17,95 milioane sunt asigurate de Guvern, prin Compania Naţională de Investiţii.
Iată care este părerea liderilor PNL Arad pe acest subiect.
„Foarte bine că acest Guvern PSD, care în general nu susţine investiţiile, mai alocă bani şi pentru sport, dar nu pot să accept discriminarea Aradului, în raport cu alte oraşe. Aradul construieşte stadionul UTA din resurse proprii, Guvernul a promis 2,5 milioane de euro cofinanţare. Este extrem de puţin în comparaţie cu stadioanele din alte oraşe, fără tradiţia fotbalistică a Aradului. Din păcate, nici acea finanţare promisă nu este asigurată. Condiţiile puse de Guvern – să se finalizeze investiţia Primăriei, să fie recepţionată şi apoi să se facă altă licitaţie – este inacceptabilă, ar amâna pentru foarte mult timp inaugurarea stadionului. În schimb, treaba merge ca pe roate acolo unde are interes PSD, la Târgu Jiu, la Alexandria (Teleorman) sau în alte localităţi. Este o dovadă a lipsei de respect pentru Arad, pentru arădeni, o lipsă de respect inexplicabilă din moment ce suntem unul dintre principalii contributori la bugetul de stat. (…) Cerem Guvernului şi parlamentarilor PSD să susţină investiţiile Aradului pe măsura contribuţiei noastre la bugetul de stat”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedinte PNL Municipiul Arad.
În tot acest timp, Gheorghe Falcă, primarul Aradului spune că ce s-a întâmplat acum este „încă o dovadă de «respect» pentru Arad”. Precizând faptul că 5 milioane de euro este suma aprobată de Guvernul României în şedinţa de joi, 13 septembrie, pentru finanţarea unor lucrări suplimentare la stadionul din Târgu Jiu, edilul amintește că, în 2016, acelaşi minister încheia cu Primăria Municipiului Arad un contract de finanţare în valoare de 2,5 milioane de euro pentru construirea Stadionului Municipal Francisc Neuman, bani care nu au mai ajuns la Arad. De ce? Pentru că au fost „blocaţi de parlamentarii PSD, în frunte cu ministrul Fifor”, este de părere primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
„În timp ce noi contribuim masiv la bugetul României, Guvernul îşi manifestă zilnic marele respect faţă de acest oraş şi locuitorii săi. În 2018, bugetul Aradului a fost sărăcit cu 16 milioane de euro. Ni s-a promis că vom avea venituri egale cu cele din 2017. Realitatea ne dovedeşte contrariul. S-au angajat că vor contribui la construirea stadionului municipal cu un sfert din suma necesară. În schimb am primit 0 lei. Tot 0 lei au alocat şi învăţământului arădean – grădiniţelor, şcolilor şi liceelor – care pentru a funcţiona în parametri normali ar fi avut nevoie de 4 milioane de lei. În tot acest timp, Guvernul României alocă suplimentar 5 milioane de euro stadionului de fotbal din Târgu Jiu pentru a corecta greşeli de execuţie. Lipsa de reacţie a domnului Fifor, dar şi a celorlaţi parlamentari PSD vizavi de toate aceste nedreptăţi făcute Aradului este încă o dovadă a «respectului» pentru Arad şi pentru arădeni. Pentru mine aceşti oameni sunt… 0”, a precizat într-un comunicat de presă primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!