ARAD. Președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, susține că deși „județul Arad a beneficiat, în ultimii doi ani și jumătate, de finanțări de zeci de milioane de euro din fonduri guvernamentale sau europene, pentru diferite proiecte de infrastructură, conducerea incompetentă a Primăriei Arad și Consiliului Județean Arad nu a reușit, în această perioadă, să ducă la bun sfârșit niciunul dintre aceste proiecte”.
Social-democratul punctează, într-un comunicat de presă: „Din 2016 și până în prezent, pedeliștii lui Falcă s-au preocupat doar de propagandă și prea puțin de problemele pe care trebuie să le rezolve. În ultimii trei ani, s-au alocat Aradului zeci de milioane de euro din fonduri guvernamentale sau europene, dar oamenii lui Falcă nu au fost în stare să cheltuie acești bani și să implementeze proiectele la nivel de județ sau municipiu. Am primit bani pentru drumuri județene, inclusiv pentru drumul Arad – Șiria – Pâncota – Buteni, care arată în continuare ca după război. De doi ani, cei de la PDL Arad nu sunt în stare să finalizeze licitația, probabil pentru că nu iese cine trebuie, vreo firmă de casă a PDL Arad. S-au primit bani pentru învățământ, fiind finanțată, printre altele, reabilitarea colegiilor Economic și Elena Ghiba Birta, dar Falcă și ai lui n-au reușit în doi ani să finalizeze aceste proiecte. Sunt alocate de la guvern zeci de milioane de lei pentru noul spital de la Căpâlnaș și pentru noua secție de oncologie a Spitalului județean, dar niciunul dintre aceste proiecte nu au fost demarate. Suntem în cel de-al patrulea an din acest mandat al administrației portocalii care conduce municipiul și județul, iar rezultatele până în acest moment sunt zero”.
În final, Dorel Căprar concluzionează: „Din păcate, Aradul are de suferit din cauza incompetenței acestor politicieni, care sunt preocupați doar de câștigul personal sau de propaganda de doi lei pe care o vedem zi de zi, dar care nu sunt în stare să rezolve problemele cetățenilor, din banii cărora încasează lună de lună salarii uriașe”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!