Deşi credeam că s-a intrat în normalitate odată cu poziţionarea proiectului privind validarea alesului PSD Flavius Filip în fruntea ordinii de zi a şedinţei ordinare de marţi a CLM, lucrurile nu au stat aşa. Liberalii s-au abţinut din nou de la vot. În aceste condiţii, dr. Gheorghe Furău li s-a adresat celor doi viceprimari, amintindu-le promisiunea – pe care aceştia i-ar fi făcut-o într-o şedinţă anterioară – că vor vota pentru validarea în funcţie a lui Flavius Filip. Dacă Levente Bognar şi alesul UDMR au votat „pentru” (aşa cum au făcut-o şi la şedinţele anterioare), viceprimarul Călin Bibarţ şi aleşii PNL s-au abţinut de la vot. Bibarţ i-a explicat dr. Furău că el a promis doar că va vota în acelaşi mod pentru cei doi pretendenţi la funcţia de consilier – atât pentru social-democratul Flavius Filip, cât şi pentru liberala Roxana Tabuia (proiectul privind validarea acesteia ocupând a doua poziţie pe ordinea de zi).
În fine, proiectul privind validarea lui Flavius Filip în funcţia de consilier local a generat 10 voturi „pentru” (PSD, UDMR, ALDE, consilierul independent Marin Lupaş) şi… nouă abţineri (PNL). La momentul votului, doi consilieri (PNL) erau ieşiţi din sală. E vorba de Adina Dumitrean şi Izabela Rabotka. Practic, absenţa lor a condus – în mod mai mult sau mai puţin voit – la validarea lui Flavius Filip. O situaţie care i-a luat prin surprindere (în mod plăcut) pe social-democraţi.
Halucinant
Dacă totul s-a terminat cu bine pentru alesul PSD, nu acelaşi lucru se poate spune despre Roxana Tabuia. Proiectul privind validarea acesteia în funcţia de consilier municipal a adunat doar opt voturi „pentru” şi 14 abţineri. Complet contrariat de rezultatul acestui vot, Marin Lupaş i s-a adresat Lilioarei Stepănescu: „Doamna secretar, explicaţi-ne: propriul partid nu şi-a votat propriul consilier?!?”
„Eu pot să spun doar rezultatul votului: mandatul nu a fost validat” – a răspuns Lilioara Stepănescu, fără a face alte comentarii. Aşadar, Roxana Tabuia a căzut victimă unor jocuri politice mult prea… subtile pentru a fi înţelese de necunoscători.
Citiți principiile noastre de moderare aici!