„Nu mă refer aici, strict, la sumele cheltuite de la bugetul local, ci şi la costurile avute de fiecare instituţie implicată, având în vedere că la Arad au fost aduşi inclusiv militari din alte judeţe, a fost o desfăşurare de forţe fără precedent. De asemenea, au trebuit plătiţi artiştii, au fost cheltuieli cu sonorizarea, scena, publicitatea şi aşa mai departe”, a declarat Ioan Cristina.
„Am asistat, din păcate, la un festivism ieşit din comun. Cunoaştem cu toţii istoria, faptul că Marea Unire a fost pusă la cale în Arad, dar de aici şi până la a organiza un eveniment întins pe mai multe zile, cu costuri pe măsură cred eu, e drum lung”, a precizat Ioan Cristina.În final, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad a tras concluzia că, „de fapt, prin aceste acţiuni s-a intenţionat cheltuirea unor sume de bani, care au fost dirijate spre clientela de partid, în timp ce majoritatea populaţiei se zbate în sărăcie”.
PNL Arad: Guvernul nu vrea relansare
Citiți principiile noastre de moderare aici!