BUCUREŞTI. Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, şi Sergiu Bîlcea, deputat PNL de Arad, au participat miercuri, la Palatul Victoria, la semnarea contractelor pentru dotarea a sute de săli de clasă din 17 şcoli din judeţ, dar şi un club sportiv. Dotările vor fi achiziţionate în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. „Evenimentul de astăzi marchează un moment istoric pentru sistemul de învățământ preuniversitar, fiind cea mai mare investiție de până acum în unitățile de învățământ din România. Mă bucur că am reușit să atragem fonduri și pentru școlile arădene, fiindcă îmi doresc un învățământ de calitate, condiții bune, moderne pentru elevii și profesorii din județul nostru”, a declarat Cionca. La rândul său, Sergiu Bîlcea a spus: „Investițiile în educație sunt baza reformelor pe care trebuie să le parcurgă România în procesul de modernizare. Sunt un partener al investițiilor guvernamentale pentru reforme, al Consiliului Județean și al primăriilor din județ. Semnarea contractelor pentru educație înseamnă startul unor investiții pentru copii, pentru viitor, pentru o viață mai bună”.
În județul Arad vor fi dotate cu mobilier 161 de săli de clasă, zece laboratoare de științe din cadrul unităților de învățământ, din care 8 laboratoare multidisciplinare, unul de chimie și unul de biologie și se vor dota cu echipamente digitale 12 laboratoare de informatică, un laborator de informatică din rețeaua IPT (învățământ profesional și tehnic), 191 de săli de clasă și nouă laboratoare de științe din cadrul unităților de învățământ, din care 7 multidisciplinare, unul de chimie și unul de biologie. De asemenea, se vor achiziționa echipamente pentru dotarea unui atelier de practică (mecanică) la Liceul Special „Sfânta Maria” Arad cu materiale și echipamente de specialitate și se vor dota cu mobilier, echipamente digitale, materiale didactice, echipamente sportive 31 de cabinete școlare, din care 10 cabinete școlare, 9 de asistență psihopedagogică, 12 săli de sport. Valoarea totală eligibilă cu TVA a acestor investiții este de 10.236.447 lei.
Unitățile școlare arădene care vor fi dotate în cadrul programului sunt: Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Arad, Liceul Special „Sfânta Maria” Arad, liceele din Cermei, Gurahonţ şi Hălmagiu, şcolile gimnaziale din Almaş, Bata, Covăsânţ, Grăniceri, Livada, Păuliş, Petriş, Pleşcuţa, Sâmbăteni, Şiştarovăţ, Vârfurile, Zerind, dar şi Clubul Sportiv Școlar „Gloria” Arad.
Trimite articolul
XDa dar cu aceasta ocazie obligatoriu sa aibă si un parc de utilitate.
Atentie acum e momentul si prize pentru mașini electrice neaparat acum e momentul faceți repede o alegere de pregătire si pentru aceste alternative.
Ok, dar fara poze cu mutrele politicienilor. Nu sunt banii lor aduși de acasa, nu au riscat nimic personal.
sa le deaa dumnezeu sanatate la toti sa faca si la tate satele sa avem sin noi nu numa la oras ca sinoi avem copi