„PNŢCD solicită Instituţiei Prezidenţiale abţinerea de la orice comentariu privind situaţia internă şi externă a României şi restrângerea atribuţiilor pentru perioada rămasă pâna la o eventuală suspendare a Preşedintelui pentru grave şi repetate încălcări ale Constituţiei. Dezastrul de la Spitalul Giuleşti este sinonim Dezastrului Naţional şi trebuie oprit cu toate mijloacele democratice.Considerăm că societatea a ajuns la limita suportabilităţii în ceea ce priveşte morala şi starea social-economică a individului, alegerile anticipate fiind singura soluţie de stopare a declinului şi de speranţa reînceperii unei vieţi decente în România, măcar la nivelul statelor din UE”, a declarat liderul formaţiei arădene, Virgil Florea, vicepreşedinte al Biroului Naţional Central al formaţiunii conduse Radu Sârbu.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!