Până la această oră, ne asigură reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Mureș, nu a fost înregistrată nicio problemă în funcţionarea lucrărilor hidrotehnice, acestea comportându-se în condiţii de siguranţă. Podurile de gheață compactă de șapte centimetri grosime au fost identificate pe malul stând al Mureșului la Cenad – Periam, respectiv pe malul drept al râului la: Frontiera – Nădlac, Șeitin, Semlac și Pecica. Debitele au fost în general staţionare şi în uşoară scădere şi se situează sub mediile multianuale lunare.
Formaţiunile de gheaţă (pod de gheaţă compact, pod de gheaţă întrerupt, pod de gheaţă cu ochiuri, gheaţă la maluri, năboi), sunt prezente pe majoritatea cursurilor de apă. „Vom asigura monitorizarea continuă a cursurilor de apă, astfel, în secţiunile critice, la nevoie, cu sprijinul IJSU, se va asigura spargerea sloiurilor de gheaţă pentru a preveni eventualele inundaţii”, au declarat reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Mureș.
S-a infipt cu masina in gheata de pe Mures
Salvata de jandarmi din Mures in ultima clipa
Citiți principiile noastre de moderare aici!