Un mai vechi şi grandios proiect al primarului Gheorghe Falcă revine în atenţia publică: realizarea unei legături rutiere – cu un nou pod peste Mureş – între cartierele Aurel Vlaicu (zona UTA) şi cartierul Aradul Nou (strada Ştefan cel Mare). Pe ordinea de zi a şedinţei CLM de joi dimineaţă, se află un proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţie „SF – Amenajare traseu de transport public de călători care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA şi strada Ştefan cel Mare”.
„Vorbim despre unul dintre cele mai mari proiecte pe fonduri europene pentru municipiul Arad, vorbim de legătura din Vlaicu, de la UTA, cu Calea Timişorii şi Andrei Şaguna. Vom trece Mureşul pe un pod nou şi vom ajunge pe Ogorului şi Calea Timişorii. Toată această lucrare are o valoare de 49 de milioane de euro” – a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Trei tronsoane
Potrivit edilului, traseul este compus din trei tronsoane: *Tronsonul 1: Zona UTA- intrare/ieşire depou CTP – Calea A.Vlaicu, Calea Victoriei , str. Andrei Şaguna; *Tronsonul 2: Noul pod ce se va construi peste râul Mureş în prelungirea străzii Şaguna, str. Economului, str. Câmpia Turzii, str. C-tin Ticu Dumitrescu, str. Ogorului, Calea Timişorii; *Tronsonul 3: Calea Timişorii, până la vecinătatea intersecţiei cu str. Ştefan Cel Mare. În cadrul proiectului vor fi reabilitaţi 7,7 kilometri de străzi.
10 autobuze electrice
De asemenea, se vor achiziţiona 10 autobuze electrice: 5 de capacitate medie (lungime 12m) şi 5 de capacitate mică (lungime 10m). Se are în vedere şi construirea a 2 staţii de alimentare a autobuzelor electrice, precum şi construirea (6) şi modernizarea (17) staţiilor de transport public de călători (autobuz). Vor fi construite şi 2 piste pentru biciclete pe tronsonul 2, în vederea conectării cu pistele existente pe tronsonul 1 şi 3. Proiectul prevede plantarea de aliniamente de arbori şi arbuşti.
Podul peste Mureş
Conform studiului de fezabilitate al investiţiei, construirea unui pod peste Mureş, ca parte integrată în cadrul tronsonului 2 propus, va reprezenta o infrastructură rutieră utilizată în comun de mijloacele de transport public de călători, precum şi de autoturisme. Prin construcţia podului se asigură continuitatea traseului propus între zona UTA şi strada Ştefan Cel Mare – Cartierul Aradul Nou, respectiv între str. Andrei Şaguna şi str. Economului.
Podul s-a propus a fi realizat ca pod cu trei deschideri, două deschideri marginale realizate din beton armat, deschideri care să asigure circulaţia în zona digurilor, respectiv o deschidere centrală pentru traversarea cursului de apă cu structură metalică pe cabluri în sistem hobanat, susţinerea făcându-se direct prin intermediul unor perechi de cabluri înclinate (hobanate), întinse, ancorate la partea superioară de doi piloni metalici având înălţimea de 63,00 m şi la partea inferioară de tablier. Podul va avea două benzi de circulaţie, având piste pentru biciclişti şi trotuare interioare pentru străzi de categoria a III- a.
„Podul s-a dimensionat pentru modelul de încărcare în varianta cu 4 benzi de circulaţie astfel că, dacă va fi cazul, pentru extindere se va putea adăuga consola pentru trotuar şi pistă, cu refacerea căii pe pod, respectiv mutarea parapetului exterior” – a explicat primarul Gheorghe Falcă.
Durata de realizare a investiţiei este de 60 de luni.
Pe bani europeni
„Pornind de la oportunitatea de finanţare a acestui tip de proiecte în cadrul POR 2014 -2020, Axa 4, Obiectivului Specific 4.1 – «Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă», Autoritatea Urbană a Municipiului Arad a selectat ca proiect component al proiectului complex declarat prioritar în cadrul DJFESI – «Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA şi Str. Ştefan Cel Mare», ceea ce creează posibilitatea solicitării de finanţare. În vederea depunerii cererii de finanţare a fost întocmit studiul de fezabilitate care cuprinde propunerile de realizare a acestui traseu de transport public de călători, SF care va fi votat în şedinţa CLM de joi” – a precizat primarul Gheorghe Falcă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!